sursa foto: necunoscuta
Aș vrea să scriu despre bucurie însă îmi vine în minte frica. Și, deși n-am crede, ca să trăim bucurie este necesar ca mai întăi să ne eliberăm de frică. Să ne lepădam de frică, așa cum îndepărtam foile de ceapă, una câte una, până ajungem la miezul de unde încolțește viața. Și ca să facem asta ne trebuie timp și răbdare, că să luam fiecare foaie în parte, până ajungem la miezul ființei noastre care este viu și care așteaptă să fie redescoperit.
Ca să simțim bucurie, trebuie să lăsăm frica să iasă, să o eliberăm de unde și-a făcut loc pe nevăzute și nesimțite, cu fiecare experiență pe care am trăit-o și care a făcut să ne doară. Și ce greu poate fi când majoritatea dintre noi a învățat să nu își exprime emoțiile, în special cele negative. Ni s-a spus de-atâtea ori să tăcem, să nu vorbim, să nu plângem, să nu ne fie frică. Toate emoțiile pe care le-am simțit în copilărie și nu au fost lăsate să iasă, le-am îngropat adânc în noi, am învățat să le ignorăm, să le renegăm și să trăim cu ele.
Am ajuns să nu mai știm cine suntem, ne-a făcut să fim nesiguri, anxioși, perfecționiști, depresivi, să căutam confirmări când vrem intrăm într-o relație sau când vrem să ieșim din una care ne face rău, când vrem să ne schimbăm job-ul sau să facem ceea ce ne place cu adevărat, să punem limite, să spunem nu, să avem încredere în noi și în ceilalți, să ne apropiem de oameni, să ne facem prieteni, să fim îngroziți de singurătate, să trăim viața așa cum ne-am dori.
Când începem să ne eliberăm de frică, eliberăm toate acele emoții care ne-au făcut să suferim și facem loc bucuriei să izvorască în noi și în viața noastră. Compasiunea de sine, modul blând, plin de bunavoință de a ne uita la noi poate fi un început bun.
Psihoterapeut adlerian Ioana Bejan 