Ai simțit vreodată că nu te potrivești în niciun loc? Că nu aparții nicăieri?
Te-ai simțit vreodată nelalocul tău în familie, în relațiile de cuplu, în relațiile cu ceilalți, în satul sau în orașul tău?

Ei bine, și eu. Și mulți alți oameni pe care îi cunosc, într-un fel sau altul.

De fapt, sentimentul de a nu aparține, de a nu-ți găsi locul în lume, este foarte prezent în zilele noastre.
Și când încercările de a-ți găsi un loc unde să simți că aparții, relații unde să simți că contezi și oamenii potriviți pentru tine eșuează, tendința este să te retragi și să te izolezi.

Adesea, o facem în spatele ecranelor — pe social media sau în jocuri pe calculator — care ne creează atât de bine iluzia de apartenență.

Simțim că facem parte dintr-o comunitate mare, că suntem văzuți, că primim like-uri și inimioare care ne umplu nevoile emoționale.

Dar doar pentru foarte scurt timp. Apoi efectul dispare și ne întoarcem tot la golul din noi, alergând către o altă postare, așteptând cu sufletul la gură alte like-uri și inimioare.

Și atunci, cum îți găsești locul în lume?

Pentru mulți, sentimentul de apartenență nu vine de la sine. E un drum. E o nevoie de bază.

Dar cum ajungi să simți că ai un loc?

Începe de la tine. Cunoaște-te. Ce îți place cu adevărat? Ce te face să te simți viu/vie? Care sunt valorile tale? Când știi cine ești, știi și cu cine rezonezi. Asta e fundația.

Caută oameni cu care îți e ușor să fii TU. Locul tău nu e acolo unde trebuie să te prefaci. Caută grupuri, prieteni sau comunități care te acceptă așa cum ești. În care poți să râzi, să plângi, să fii imperfect/ă.

Dă-ți voie să te arăți așa cum ești.
E paradoxal: ca să simți că aparții, trebuie mai întâi să riști să fii văzut/ă. Știu că poate speria, dar asta aduce cei mai autentici oameni lângă tine.

Adu-ți contribuția ta în lume. Apartenența nu e doar despre ce primești. E și despre ce oferi: sprijin, timp, un zâmbet. Legăturile reale se construiesc din ambele sensuri.