Tu ai fost mereu acolo. Doar că te-ai uitat.

Ai fost atât de ocupat/ă să ai grijă de alții, să îți îndeplinești rolurile, să te adaptezi, încât, într-o zi, te-ai trezit întrebându-te: Dar eu cine mai sunt?

Nu ai dispărut. Nu te-ai pierdut. Doar ai pus deoparte bucăți din tine, crezând că nu mai au loc în viața ta.

Îți amintești cine erai înainte să începi să te îndoiești de tine?

Poate că erai mai îndrăzneț/ață. Poate visai mai mult. Poate spuneai „nu” fără să simți vinovăție. Poate purtai culori vii și râdeai fără să te gândești cum pari în ochii celorlalți.

Adevărul este că acea parte din tine nu a dispărut. E acolo, așteptând să fie redescoperită.

Poate acum este momentul să te privești cu blândețe.

Să îți dai voie să nu ai toate răspunsurile.

Să îți amintești că strălucirea ta nu a plecat nicăieri.

Ești aici. Și este suficient/ă.