Categorie: Viață

Alfred Adler spune că viața în sine este terapeutică. Iar eu cred că fiecare dintre noi poate să își creeze spațiu potrivit pentru a se simți bine. Este relativ simplu și la îndemăna oricui. Fiecare zi este potrivită pentru a începe.

Tot ce intră în corpul nostru și tot ce experimentăm, de la aer, mâncare și apă, până la gânduri, emoții și sentimente, are un circuit. Ce este bun pentru noi, ne hrănește, bucurie, vitalitate. Ce nu ne face bine, dacă nu este eliminat, ne devitalizează, ne face să ne simțim rău.

De-alungul vieții trăim emoții de toate tipurile. Unele dintre ele ne hrănesc, altele sunt dureroase, ne provoacă suferință. Când emoțiile dureroase ne copleșesc și nu pot fi exprimate, se vor aduna în noi, mai exact în subconștient. Treptat, ele vor deveni un bagaj pe care îl putem purta pe toată durata veții (în cazul în care nu ne ocupam de el). În cele mai multe situații, acest bagaj începe să se formeze când suntem copii. De multe ori putem să nu ne dăm seama că îl avem. Ne este atât de familiar, încât ajungem să ne identificăm cu el. Atunci când devine prea greu de dus, când ne apasă prea tare, va face să ne simțim rău și ne va încurca în viață. Poate fi în relații, la job, în intimitate, în imaginea pe care o avem despre noi…depinde unde apasă mai tare.

Putem să ne dăm seama când bagajul este prea mare dacă avem una sau mai multe din:

imagine nesanatoasă despre sine și propriul corp
descurajare, în cea mai mare parte a timpului
am dezvoltat comportamente care ne încurcă
stres, anxietate, burnout
diverse alte reacții ale corpului/somatizări

Instinctiv, vom caută căi prin a ne elibera. De multe ori alegem calea cea mai scurta, adică prin dependețe. Ne pot da iluzia de că ne simțim bine pentru moment, însă nu ne ajută pe termen lung. Mai mult, ne pot face rău suplimentar. Ca să ne fie bine cu noi, avem nevoie să ne creăm un spațiu sigur pentru noi.

Pentru a te simți bine cu tine ai nevoie de un spațiu care permite ca suferința să iasă și să fii în siguranță când se întâmplă asta.

Este important ca spațiul:

să fie în zona utilă a vieții (să nu iți pună sănătatea fizică și psihică sau siguranța în pericol)
să rezonezi cu el, să iți aducă o stare de bine, să fie relaxant, să te binedispună
să fie accesibil
să poți reveni la el ori de cate ori ai nevoie

Cum te poate ajuta:

crează o zonă în care să te poți simți în siguranță
ai control asupra a ceea ce se întâmplă
acționează într-un mod blând, adaptat ritmului tău și nevoilor tale
te ajută să iți exprimi emotille într-un mod adaptat ție
te poate pune în contat cu tine și crează acele momente de “aha” sau conștientizări
iți oferă o stare de bine
te ajută să te relaxezi
te poate ajuta să descoperi lucruri despre tine
te poate ajuta să găseșți un sens al vieții

Poate fi creat prin orice activitate din lista de mai jos, pe care să o faci în mod constat:

activități sportive, să faci mișcare, în general
muzică, fie că o asculți sau cânți (nu ai nevoie de voce, ideea este să te distrezi, să iți dea o stare de bine ), fie exersezi la un instrument
dans, chiar să dansezi în casă e o idee
tehnici de respirație
conectarea cu sine: rugăciune, meditație, mindfulness, scris (jurnal sau pur și simplu iți așterni gândurile pe o foaie, apoi o rupi și o arunci), psihoterapie
timp petrecut sau activități desfășurate în natură
desen, pictură, modelaj, croitorie, croșetat, orice din zona asta
film, teatru, orice din categoria artă

Pentru a putea observa un rezultat, poate să dureze o perioadă, nu mai mult, nici mai puțin de cât ai nevoie.

Practică cu consecvență, lasă-te ghidat de corpul tău, el îți va spune ce are nevoie și dă-ți voie să te eliberezi de tot ce te apasă.

Îmi aduc aminte de o parabolă pe care am auzit-o la un moment dat. Un pustnic locuia la marginea unui sat. Într-o zi, satul a ars. Pustnicul și-a luat bocceluța în spate și a plecat să caute un alt sat. Oamenii sunt făcuți să fie împreună, să comunice, să împărtășească, să creeze legături și să iubească.

Singurătatea aduce cu ea suferință, deznădejde, apăsare, durere, incertitudini, descurajare, disperare, până la anxietate și depresie. Putem să ne simțim singuri chiar și în cuplu sau în familie. Când ești singur ai impresia că ești condamnat pentru totdeauna la singurătate. Pandemia a accentuat sentimentul de singurătate. Perioada sărbătorilor poate să accentueze acest sentiment.

Sentimentul de a fi singur vorbește despre tine, despre cum te simți tu cu tine în interior, despre nevoile tale emoționale care au fost neîmplinite: de a fi conectat, de a simți că contezi, despre a te simți capabil și de avea curaj. Este fundamental ca aceste patru nevoi să fie împlinite.

Psihologia adleriană are o tehnica la îndemăna oricui, care ne poate ajuta să ne împlinim cele patru nevoi emoționale. Tehnica se numește “Poarta-te ca și cum”. Adică, poarta-te ca și cum nu ai fi singur/singură. Știu, poate părea absurd. Merita încercat, orice poate fi de folos. Când te porți ca și cum nu ai fi singur/singură, te ocupi de nevoile tale de bază și, în mod automat iți poți împlini și nevoile emoționale.

• păstrează-ți rutina zilnică, ocupa-te de igiena personală

• ocupă-te de îngrijirea spațiului în care locuiești

• fă-ți mici bucurii

• planifica-ți activități pe zile

• dacă lucrezi de acasă, îmbracă-te și aranjează-te ca atunci când mergeai la job

• tratează-te cu bunătate, iubire și respect

• reia legătura cu persoanele cu care ai avut la un moment dat o relație pozitivă

• ieși din casă cât de des poți (în parc, să te plimbi în jurul blocului, la cumpărături, în natură), ținând cont de precauțiile din prezent, în contextul pandemiei

• fă mișcare (poți să faci sport online)

• implica-te în activități (în prezent, totul se concentrează în mediul online, se organizează ateliere, workshop-uri, poți chiar să faci voluntariat)

• de Paște, Crăciun, orice alta sărbătoare, zi de naștere sau orice alta zi cu semnificație, fă lucuri specifice acelei perioade, păstrează tradițiile

sursa foto: pagina de FB A Hygge-ish Life

În contextul pandemiei, mai mult ca oricând, îmi apare în minte acest citat: ”Există o lege conform căreia omul ar trebui să își iubească aproapele ca pe sine însuși. În câteva sute de ani ar trebui să fie la fel de firesc pentru omenire ca respirația sau mersul vertical; dar dacă nu va învăța această lecție, va pieri”, spunea Alfred Adler.

Alfred Adler a fost o figură centrală a psihologiei, un vizionar și unul dintre pionerii mișcării psihanalitice din Austria, de care s-a desprins mai tărziu și a pus bazele Psihologiei Individuale. Un pioner al egalității sociale, a introdus conceptul de Interes Social, idee, pe care, probabil, a prețuit-o cel mai mult. .

Considerat de Adler “un leac miraculos pentru omenire”, Interesul Social face referire la sentimentul de a aparține, de a avea grijă de nevoile proprii, în același timp a avea grijă și de nevoile celorlalți și în a găsi un echilibru între acestea două.

În centrul fiecărui individ se află un copil care vrea să fie iubit, încurajat și să simtă că aparține.

Sentimentul de a aparține este fundamental pentru a face față situațiilor pe care le întâmpinăm în viață și pentru supraviețuirea noastră, ca omenire. Se dezvoltă în cadrul familiei în care ne-am născut sau am crescut. Se referă la modul în care persoana și-a găsit locul în familie și cât de în siguranță s-a simțit.

Din nevoia firească de a ne găsi un loc și de a ne simți în siguranță, fiecare și-a creat propriul mecanism de funcționa în lumea în care a deschis ochii, care nu este nici bun, nici rău, este așa cum a fost de util să fie. Astfel, unii dintre noi am învățat cum să avem grijă de ceilalți și mai puțin sau deloc de propriile nevoi. Alții au învățat să aibă grijă de ei și mai puțin sau deloc de ceilalți.

Felul în care ne-am găsit locul în familia noastră și cât de în siguranță ne-am simțit, se păstrează pe toată durata vieții și se poate reflecta în toate sarcinile vieții: muncă (carieră și muncă), socialul (prietenii) și intimitatea (găsirea unui partener și construirea unei relații de lungă durată), spiritualitatea (relația cu Divinitatea) și relația cu sinele (imaginea pe care o avem despre noi).

Interesul Social poate fi dezvoltat și pe parcursul vieții. Orice zi poate fi potrivită pentru a-l practica sau pentru a-l învăța. Oricând poate fi un început bun. Am putea să începem prin a fi mai atenți la nevoile noastre sau mai atenți la nevoile celorlati, în funcție de cum s-a dezvoltat fiecare și să căutam echilibrul între cele două.

Exersarea Interesului Social ne poate ajuta să facem liniște în noi, să ne simțim conectați, să simțim că aparținem, că suntem semnificativi, că avem curaj, să ne simțim încurajați. Un nivel ridicat de interes social ne oferă resursele necesare pentru a face față dificultăților vieții, ne ajută să ne asumăm mai ușor responsabilități, să încercăm lucruri noi, să rezolvăm probleme, să interacționăm și să cooperăm cu ceilalți, să acceptăm și să înțelegem că este ok să facem alegeri greșite, că face parte din procesul vieții, să avem curajul de a fi imperfecți. 

Zilele trecute am intrat într-o librărie. Îmi place mult atmosfera din librarii și, deși, în mare parte îmi comand cărți online, din când în când aleg să merg în libararii. Am ochit o carte care îmi părea interesantă și pe care era atașată o oferta de nerefuzat pe care scria 2 + 1 gratis. Entuziasmată, mi-am mai ales încă o carte și m-am dus la casă. Acolo, spre surprinderea mea, am aflat că oferta se referea la 3 cărți, dintre care cea mai ieftină iți este oferită gratuit.

Am văzut ce am vrut să văd. Facem cu toții asta. Alegem ce vrem să vedem despre noi înșine, la locul de muncă, în relații și despre viață, în general. Ne punem acești ochelari și refuzăm să îi dăm jos, chiar și pentru o viață întreagă. Poate pentru că nu știm ce vom face dacă vedem lucurile așa cum sunt, poate că este prea dureros sau ne ajută într-un fel, ne împlinește un scop de care nu suntem conștienți.

Pentru moment este mai confortabil, mai ușor, mai bine. Ne dă impresia că ne descurcăm, că o să rezolve lucrurile sau o să treacă de la sine. Uneori, poate fi așa. De cele mai multe ori, nu. Păstram în noi lucruri nespuse, reduse la tăcere, care se transformă în suferință. O purtăm cu noi, devenim dependenți, ne transformă, devine stil de viață.

În astfel de momente este bine să știm că totul poate fi și altfel, după cum spunea Alfred Alder. Și altfel înseamnă și bine sau mai bine. Poate să însemne fară suferință, să vedem ce este. Căci ce este, este, ce nu este, nu este. Atât de simplu poate fi și atât de altfel.

sursa foto: pagina de Fb Sam Carlos

“Vedem lucrurile nu așa cum sunt ci așa cum suntem”, spune Talmud. Daca m-aș gândi la o definiție a iubirii, aș spune că este tot ce suntem. Este modul în care ne privim viața și pe noi. Aș putea spune că toată viața noastră depinde de cât de mult ne iubim sau nu ne iubim.

Învățam ce e iubirea dinainte să putem vorbi, din relația pe care o avem cu mama sau cu persoana care ne îngrijește. Când creștem un pic mai mari, ne uitam la relația dintre mama și tata, sau la cei cu care locuim și tragem concluzii despre ce este iubirea și ce nu este. Urmează contactul cu lumea din afara casei. Aflam că societatea ne dictează un anumit parcurs al iubirii. Învățam despre noi cine suntem și cine nu suntem. Ne setăm scopuri inconștiente și avem observații memorabile, care ne devin pietre de temelie și ne ghidează viața.

Felul în care am înțeles iubirea ne motivează să fim atrași de anumiți parteneri și pe alții să-i respingem, să fim infideli, să stăm în relații nepotrivite, să alegem să fim singuri, să alegem să nu ne găsim partenerul potrivit (da, este o alegerea a noastră, ghidată de inconștient).

Alfred Adler spune că “viața este mișcare.” Cred că și iubirea este mișcare. Începe cu noi, de cât de suficienți ne suntem, de modul în care ne privim pe noi și viața pe care o avem. Pentru a avea relații pline de iubire și o viață armonioasă, este necesar să ne cunoaștem, să învățam cum să ne acceptăm, cum să ne iubim corpul, mintea și sufletul. De aici pornește mișcarea și viața, din noi.

O persoană care este orientată spre dezvoltarea sa personală, spre a se cunoaște mai bine, spre a experimenta viața într-un mod util și pozitiv, se umple tot mai mult cu pace, iubire, bucurie și pasiune. O astfel de persoană înțelege că are capacități nelimitate de a-și face viața așa cum și-o dorește.
Iubirea de sine este o alegere constantă pentru a pune limite, a ne crea o stare de bine, a avea grijă de sănătatea emoțională, fizică și psihică. Prin practica constantă, devine stil de viață.

Dacă nu ne facem timp pentru vindecare, ne vom face timp pentru suferință.