Etichetă: stres

Cum te poate influența ChatGPT, despre care puțini știu .

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

Îmi spunea cineva, într-o conversație:

– Am observat că ChatGPT îmi creează niște stări de anxietate, de neliniște, de agitație.
– Da, este posibil asta, i-am răspuns.

Ți s-a întâmplat și ție? Mai jos explic cum poate întâmpla asta.

Probleme în cuplu? Te simți singură și nu reușești să îți găsești un partener?
Nu te mai înțelegi cu adolescentul tău? Copilul tău refuză să mănânce sau să facă la oliță? Colega de la serviciu te enervează sau te-ai certat cu ea? Vrei o mărire de salariu și nu știi cum să ceri?
Te deranjează ceva în relație cu prietenii tăi și nu știi cum să pui problema?
Ai o zi nasoală și te simți la pământ?

Poate că nu ai cui să spui ce ai pe suflet.
Sau poate gândești că ai fi înțeleasă greșit sau îți este prea rușine, te simți prea vinovată să vorbești despre asta.
Poate prietena ta cea mai bună are și ea niște probleme și simți că ar fi prea mult pentru ea să îi spui și tu despre problemele tale.
Poate că mama, tata sau partenerul nu simți că te-ar asculta și că te-ar înțelege așa cum ai avea nevoie. Sau poate că nu ai vrea ca ei să știe prin ce treci tu.
Iar de psihoterapie ce să mai zic?! Pe lângă faptul că este un străin pentru tine, mai și costă o căruță de bani!

Așa că ChatGPT este soluția. Este disponibil imediat, simți că te ascultă și te înțelege și e gratuit!

Doar că ChatGPT nu poate să îți ofere un lucru vital pentru noi, oamenii. Ceva de care avem nevoie pentru a ne păstra întregi la minte și în suflet: oglindirea emoțiilor, trăirilor și stărilor tale. Și nu mă refer la faptul că te aprobă, îți descrie emoțiile pe care le simți, îți spune că te înțelege și că este lângă tine.

Ci la tot ceea ce poate să facă doar prietenii, mama, tata, sora, fratele, partenerul, colega de serviciu, vecinul cu care te înțelegi bine, cunoștința pe care ți-ai făcut-o recent, psihoterapeutul și orice om care poate și este disponibil să fie acolo, lângă tine, la nevoie.

Să se întristeze când tu ești tristă.
Să se îngrijoreze când tu nu ești bine. Să se alarmeze dacă ție îți este rău.
Să te asculte când ești împovărată, să te țină în brațe sau de mână când ești copleșită.
Să râdă cu tine, să se bucure cu tine.
Și tot ce poate să transmită corpul uman prin gesturi, mimică până la cele mai fine și insesizabile expresii, prin ochi și privire, prin tonul și nuanțele vocii, prin respirație, prin bătăile și ritmul inimii și prin tot ce poate oferi și exprima prezența sa vie.

Căci doar așa stările, trăirile, emoțiile și gândurile tale au loc și spațiu să se oglindească și să se elibereze.

Iar când îl folosești pe ChatGPT în acest scop, totul se întoarce înapoi către tine. Toate trăirile, emoțiile și stările tale grele vin înapoi către tine pentru că nu au spațiul pe care ți-l poate oferi o ființă umană, chiar și un animăluț. Pentru că niciun robot nu poate să facă ceea ce poate face un om.

Și dacă îl folosești constant, timp îndelungat, ghici ce se poate întâmpla? Îți va fi din ce în ce mai rău, chiar dacă pe moment pare că te-a ajutat.

Este timpul să îți trăiești viața pentru tine!

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

Deseori ne trăim viața așa cum am învățat în copilărie. Poate am învățat să fim cuminți, bune, ascultătoare, perfecte, invizibile sau „fete bune”.

Dar nu mai suntem acolo. Nu mai suntem mici.

Ce se întâmplă în viață noastră nu mai este hotărât de părinții noștri sau de cei care ne-au crescut. Nu mai depindem de deciziile lor, de comportamentul lor, de locul în care am crescut.

Astăzi poți să îți trăiești viața așa cum ai nevoie. Așa cum tânjesti să o faci. Așa cum ti-ai dorit dintotdeauna, cum ai visat. Orice zi este potrivită pentru a începe!

Astăzi te poți uită la grădina ta interioară cu ochi de adult și să vezi:

Ce părți din mine mi-au folosit că să mă adaptez la viață pe care am trăit-o? Ce părți din mine încă dor? Ce părți din mine conțin puteri și calități?

Locul unde ai crescut a fost baza grădinii tale interioare. Dar grădina ta interioară de astăzi, îți aparține.

Poți să o aranjezi după cum îți place. Poți să o hrănești unde simți că ai nevoie. Poți să o îngrijești așa cum îți este potrivit.

Începe prin a te uită la ea. Așteaptă să o observi. 

Suferința din spatele imaginii perfecte – metafora balerinei.

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

V-ați gândit vreodată cum fac balerinele să danseze pe vârfuri?

Pare că nu depun niciun efort. Că dansează cu grație, cu ușurință și cu bucurie.

Țin minte că într-un exerciu de dezvoltare personală, din timpul formării mele ca psihoterapeut, trebuia să ne imaginăm că o dansatoare. Dintre toate colegele mele, m-am imaginat ca balerină.

Eram mândră de algerea mea și nu îmi puteam imagina ce altceva aș fi putut fi. Am fost privită cu un amestec de compasiune și mirare. Nu am înțeles atunci de ce și nici nu am întrebat.

Am înțeles abia ani mai târziu, privind o fotografie cu degetele picioarelor unei balerine. Pline de răni, vânătăi și cicatrici. Nu era prima dată când priveam o astfel de fotografie. Însă, abia atunci am înțeles de ce eu am ales balerină.

O balerină muncește enorm. Îndură suferință în mod constant pentru a atinge performanță de pe scenă. Pentru că dansul ei să pară perfect în ochii publicului. Pentru a uimi.

Ani de-a rândul m-am străduit constant să am imaginea perfectă. Nu știam să funcționez alfel. Iar costul pe care îl plateam era foarte mare: anxietate constantă, oboseală emoțională și fizică, frustrări, mă simțeam nefericită, că oricât aș face nu e de ajuns.

Astăzi pot să observ la femeile din jurul meu când sunt în etapa “balerină” a vieții lor.

Unele nu sunt conștiente.

Unele ar vrea să se oprească și nu știu cum sau nu pot încă.

Unele ar avea nevoie de ajutor însă le e frică să apeleze la psihoterapie.

O parte ajung în cabinetul meu.

Iar o parte din ele reușesc să învețe că se poate dansa și altfel. Așa cum am învățat și eu. 

Epuizarea femeilor moderne – de unde vine?

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

Observ în jurul meu multe femei care se simt mereu epuizate. Au cariere, sunt în relații, sunt mame, au prieteni și activități sociale. Au învățat să aibă grijă de alții, își fac treaba bine și țin lucrurile în picioare. Iar dacă le întrebi ce fac, spun că sunt bine, deși este vizibil că nu este așa.

De ce sunt mereu epuizate?

Oboseală despre care vorbesc nu este fizică (deși ea și ea prezentă), ci mai degrabă oboseală emoțională, psihică. Vine din prea mult „trebuie să o fac și pe asta, trebuie să rezist, trebuie să continui, trebuie să o duc până la capăt, când nu mai pot, mai pot puțin”. Iar epuizarea vine din lipsa de spațiu mental și fizic în care să poată să se odihnească.

Cum au învățat să trăiască?

Au învățat că pot duce. Până când corpul lor începe dea din ce în ce mai multe semne că nu mai poate. Până când emoțiile lor dau pe dinafară. Până când în relațiile lor nu mai pot funcționa așa cum s-au obișnuit să o facă. Nu o să le auzi plângându-se, vaitându-se. Poate în momente foarte puține, când e mult prea mult și poate pentru puțin timp.

Am fost și eu acolo ani de-a rândul. Nu știam că se poate trăi altfel. Credeam că pot, că așa sunt construite femeile: să ducă, să suporte, să fie rezistente, să nu se plângă, să se descurce singure.

Ce pot face?

Femeile se hrănesc atunci când își oferă lucruri bune, când au confort în viața lor, când se răsfață și când țin cont de ritmul lor interior. Nu e despre a face mai mult. E despre a te opri puțin și a te întreba: Ce îmi aduce o stare de bine?

Cum am învățat să-mi iau ce e mai bun de la viață.

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

Să ştiu cum să îmi iau ce e mai bun de la viaţă este unul dintre principiile pe care aş fi vrut să le fi învăţat mai devreme.

M-am născut cu puţin timp înainte de Revoluţie. Ca majoritatea celor din generaţia mea, copilăria mi-a fost influenţată de modul de gândire sub un regim comunist, precedat de două războaie mondiale, cu tot ce au venit la pachet: suferinţă, abuzuri, foamete şi sărăcie.
Astfel încât, dictonuri de genul: „mulţumeşte-te cu ce ai, ce-o da Dumnezeu, să te mulţumeşti cu puţin”, m-au urmărit toată copilăria şi au devenit credinţe în viaţa de adult.

Şi ca un copil ascultător, aşa cum am învăţat să fiu, mare parte din viaţă, asta am făcut: m-am mulţumit cu puţin şi am primit în viaţa mea orice mi se ivea în cale.

Am lucrat mult timp pe bani foarte puţini, am acceptat condiţii de lucru dificile, am stat în relaţii nepotrivite pentru mine, nu am îndrăznit să îmi fac planuri prea mari de viitor şi, în general, am crezut despre mine că sunt o persoană neînsemnată, care nu poate mai mult şi care are o karmă grea şi este menită să plătească păcatele strămoşilor săi.

Rezultatul: episoade nesfârşite de depresie şi anxietate, o mare lipsă de încredere în mine/descurajare profundă, dificultăţi financiare, o imagine despre mine precară, relaţii superficiale.

Ani de-a rândul am căutat vindecarea în cele mai neadecvate locuri, cu oameni care se prezentau ca fiind terapeuţi, fără nicio pregătire sănătoasă şi cu profunde credinţe spirituale şi mai nesănătoase.

Pentru că aveam atât de puţină încredere în mine, nu aveam capacitatea de a îmi da seama cât de nepotrivite erau acele locuri pentru mine. Cu cât era mai frumos ambalat şi prezentat, mai atrăgător, mai promiţător, cu soluţii cât mai rapide de vindecare, cu atât era mai atractiv. 🤕

Ceea ce nu a făcut decât să pierd timp şi bani. Mai mult, mi-a întărit convingerea despre mine că sunt născută să duc o karmă grea, că am plăţi de făcut din vieţi anterioare şi că este destinul meu, ca prin chin şi suferinţă să îmi spăl păcatele din vieţile anterioare şi cele a strămoşilor mei. 🙈

Tot destinul (sau poate o stea norocoasă), a făcut ca, printre aceste căutări de a mă vindeca, să întâlnesc şi oameni potriviţi, pregătiţi, cu o gândire şi o etică profesională sănătoase. 🌟
Au fost colacul meu de salvare. M-au ajutat să ies din zone nepotrivite mie şi mi-au oferit o nouă direcţie. La început am avut nevoie de ajutor să o construiesc, în timp, am învăţat să o construiesc singură. 🍀

Am învăţat să îmi transform suferinţele şi descurajarea în calităţi şi puteri. Am învăţat ce am avut de învăţat din toţi anii de rătăcire şi, la rândul meu, să ajut oameni care sunt unde am fost eu, să îşi construiască o nouă direcţie. ❤️

Am învăţat că eu sunt cea care alege ce să îşi ia de la viaţă şi că pot să fac asta. Am învăţat cum să iau ce am nevoie, cum să fac diferenţa dintre ce este potrivit şi ce nu este potrivit pentru mine. Am învăţat că viaţa poate fi trăită şi cu bine, frumos şi bun.
Am învăţat cum să fiu fericită! ❤️

Dacă ai citit până la capăt şi te regăseşti în povestea mea de viaţă, te invit să lucrăm împreună.

De ce femeile suferă de boli autoimune?

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan 

“80% dintre persoanele care suferă de boli autoimune sunt femei. Acestea sunt boli în care sistemul imunitar se întoarce împotriva corpului pe care ar trebui să-l protejeze.

De ce femeile? Pentru că cine, în această cultură, este programat să aibă grijă mereu de nevoile emoționale ale tuturor, să preia stresul celorlalți, să se identifice cu îndatoririle și rolul său, să fie mereu drăguță, să nu fie mânioasa în mod sănătos și să se simtă responsabilă pentru sentimentele altora? Femeile. Nu e o chestiune de gen, ci una culturală.” 

- dr.Gabor Mate în podcastul The Mel Robbins Podcast (episod "Dr. Gabor Maté – The Shocking Link Between ADHD, Addiction, Autoimmune Diseases & Trauma) – linkul în primul comentariu 


Șocant, nu?! Te regăsești printre aceste femei? 
Eu, cu siguranță. O mare parte din viața mea m-au durut genunchii și gambele. Frecvent am în corp amorțeli și dureri. 
Poate te gândești: e normal, pe toți ne doare câte ceva. Nu, nu este normal! Este normalizat. Adică, este perceput ca fiind ceva normal pentru că majoritatea simt ca noi. 

Am învățat să avem grijă de ceilalți și ne-am uitat pe noi. 
Am învățat să facem de toate și, cât mai multe în același timp. 
Am învățat să ne descurcăm și să nu cerem ajutorul. 

Am învățat că o femeie trebuie să fie: 
- gospodina perfectă
-gazda perfectă
- mama perfectă
- soția perfectă
- să aibă un job unde, de regulă, i se cere performanță
- să aibă corpul perfect și arate bine pe stradă 

și poate mai sunt. 

Și, zi de zi, ne-a străduit să fim așa, în toate rolurile. 
Rezultatul: ne epuizăm și nu mai avem timp pentru noi. Pentru că suntem învățate și obișnuite să dăm 2000% pentru ceilalți. 

Cum te onorezi?, am fost întrebată, la un moment dat. Și nu am știut ce să răspund. 

Nu înțelegeam ce înseamnă. Am căutat în dicționar și tot nu mi-a fost clar. Apoi am căutat să înțeleg. Și mi-a luat timp să pot procesa ce am descoperit pentru că era foarte simplu! 

Am aflat că a te onora înseamnă:

- să te duci la toaletă când ai nevoie, să nu amâni
- să bei apă când ai nevoie
- să mănânci când ți-e foame
- să te odihnești, să dormi și sau te relaxezi când ai nevoie
- să faci activitățile pe rând (termini ceva și apoi te apuci de altceva); sau să le împarți pe categorii și pe zile;
- să spui nu când simți să spui nu;
- să ieși din medii, spații sau relații unde nu îți este bine; 
- să îți oferi timp doar pentru tine;
- să îți cumperi ce îți place; să mănânci ce îți place; să faci ce îți place; 
- să iei pauze atunci când ai obosit 
- să ceri ajutorul și să accepți ajutorul
- să îți cunoști corpul și să îți organizezi zilele și activitățile în funcție de fazele ciclului menstrual

Pare mult? Pare dificil? Te gândești că nu o să poți? 

Dar ai obosit, simți că așa nu mai merge, că trebuie să faci ceva, să schimbi ceva?

Alege un singul lucru din lista. Unul singur. Cel care ți se pare cel mai simplu, cel mai la îndemăna, pe care crezi că ți-e cel mai ușor să îl faci. Și fă-l timp de o lună, constant. 

Și încă ceva! 
Nicio femeie, dar absolut nicio femeie nu poate să fie perfectă în toate rolurile pe care le are! Însă poți să faci cât de bine poți tu, cu resursele pe care le ai. Dacă poți. 

Să-ți mai spun?! :) 
Nu toate femeile sunt făcute să fie în toate rolurile impuse de societate. Și e ok să fie așa. 
Nu trebuie să fii mamă, soție, iubita, femeie de carieră, gospodină, să arați ca de pe reviste în același timp! 

E ok să fii așa cum îți este bine ție și cum ți se potrivește cu cine ești tu! Atât.

Despre frică, apropiere și vindecare.

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

M-am trezit cu gândul ăsta în minte: mulți dintre noi am învățat, mai devreme decât ar fi trebuit, că apropierea doare.

Poate pentru că am fost respinși. Neacceptați. Poate pentru că nu ne-am simțit iubiți sau văzuți. Nici acasă, nici la școală, nici printre cei care ar fi trebuit să ne ofere siguranță.

Așa că ne-am construit o armură. O formă de protecție. Am învățat cum să nu ne mai arătăm prea mult. Să nu mai fim vulnerabili. Să ținem oamenii la distanță.

Pentru că e mai sigur așa. Dar e și mai singur.

Armura asta ne apără, dar ne izolează. Și oricât am încerca să părem puternici, adevărul e că omul are nevoie de conexiune. De apropiere.

Așa cum spune și Brené Brown în Curajul în sălbăticie, antidotul la singurătate este apropierea. Nu oricum — ci în felul tău. În ritmul tău.

Poți începe cu întrebări simple:

🔸 Ce au bun de oferit oamenii din jurul meu?
🔸 În ce fel rezonează cu mine, cu viața mea?
🔸 Cum aș putea construi o punte între mine și ei?
🔸 Ce m-ar ajuta să simt că e sigur să fiu eu?

Apropierea nu înseamnă să renunți la tine. Înseamnă să îți dai voie să fii văzut — un pic câte un pic.

Poate că vindecarea începe exact acolo: într-o relație blândă, sinceră, umană.

Tu cum faci să te apropii de ceilalți, fără să-ți pierzi echilibrul?

Zona ta de confort nu e o cușcă. E un spațiu pe care îl construiești.

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

Nu mi-a plăcut niciodată cum sună expresia „să ieși din zona de confort”. De fiecare dată când o aud, parcă simt presiunea de a mă arunca în necunoscut, fără plasă de siguranță.

Hai să vedem altfel: ce se întâmplă când ieși brusc din zona de confort? De multe ori, corpul și mintea intră în stare de alertă. Stres, anxietate, nesiguranță. Te forțezi să faci ceva pentru care poate nu ești pregătit și, în loc să crești, te blochezi.

Am întâlnit-o cel mai des folosită atunci când se făcea referire la dezvoltarea personală. De parcă dezvoltarea personală ar însemna doar să te arunci în necunoscut, să îți forțezi limitele și să faci lucruri care te sperie. Nu sună prea plăcut, nu?!

Dar dacă nu e despre a fugi din zona de confort, ci despre a o face mai mare, mai flexibilă, mai a ta? Dacă, în loc să sari în necunoscut, ai începe să îți lărgești treptat zona de confort? Să adaugi, pas cu pas, noi experiențe pe care le poți gestiona?

Gândește-te la ceva ce acum faci cu ușurință, dar care cândva îți părea imposibil. Poate prima dată când ai vorbit în fața unui grup, primul drum singur într-un oraș necunoscut sau prima decizie pe care ai luat-o doar pentru tine. La început, a fost inconfortabil. Acum? Poate că îți este mai ușor decât cum a fost pentru prima dată.

Creșterea nu vine din forțare, ci din adaptare. Nu trebuie să te arunci în gol, ci să construiești punți. Să repeți, să înveți, să îți dai timp.

Îmi amintesc primul meu traseu pe munte, pe vârful Grohotiș. Era unul ușor care, la momentul respectiv, părea un adevărat obstacol. Și totuși, am continuat. Mai târziu, am urcat pe Vârful Omu – un traseu considerat mult mai dificil. Dar de data asta, mi s-a părut mai ușor decât primul traseu. :)) Nu pentru că muntele s-a schimbat, ci pentru că eu mă schimbasem. Îmi lărgisem zona de confort.

Acesta este procesul de lărgire a zonei de confort: prin repetiție și învățare, facem față la provocări mai mari, iar ceea ce părea imposibil devine doar o altă etapă de creștere.

Zona ta de confort nu este o cușcă, ci un spațiu pe care îl poți modela. Cu fiecare pas mic, devine mai largă, mai sigură, mai încăpătoare. Și da, uneori vei simți disconfort, dar nu pentru că ai ieșit din ea, ci pentru că ai făcut-o mai mare. 🌿✨

Cum sună să îți lărgești zona de confort?

Pentru mine sună a creștere autentică, în ritmul meu, fără presiune și panică. Sună ca atunci când înveți să înoți: nu te arunci direct în apă adâncă, ci începi acolo unde simți că poți face față, apoi, încet-încet, explorezi mai departe. Sună a siguranță, curaj și progres – toate în același timp. 🌿✨

În fotografie eram pe vârful Grohotiș. 🙂

De la haos la echilibru: ce înseamnă să te redescoperi prin psihoterapie

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

Pentru că ieri mă întreba o clienta nouă cum se desfășoară un proces psihoterapeutic și cum o poate ajuta, las aici această postare. Am scris-o acum ceva timp, într-un moment de inspirație, când făceam ordine în debara. (Poate că știți sau nu, pentru mine este terapeutic și relaxant să fac ordine în debara. : ) )

Am făcut ordine în debara/cămară. Și în timp în ce făceam asta m-am gândit că seamănă foarte mult cu procesul psihoterapeutic iar în mintea mea se derulau următoarele:

📌 unui scurgător de vase nefolosit, care ocupa spațiu, i-am găsit o altă utilitate, ca suport de capace
✅ în terapie: o trăsătură pe care o foloseai pe zona neutilă a vieții (te încurcă), înveți să o folosești pe zona utilă a vieții (să te ajute)

📌 pe un raft am mutat ordinea obiectelor și le-am așezat mai organizat și mi-a plăcut mai mult
✅ în terapie: îți schimbi percepția asupra unei situații/experiențe și te ajută mai mult în viața ta și în modul de a te simți mai bine

📌 pe un alt raft am făcut loc pentru obiecte noi, care s-au încadrat numa’ bine
✅ în terapie: înveți instrumente noi de a funcționa în viața ta, în relație cu ceilalți și cu tine

📌 am curățat toate rafturile de praf și alte resturi căzute de prin diverse pungi
✅ în terapie: te ocupi de ventilarea ta emoțională și lași să se elibereze toate acele emoții și gânduri pe care le ai într-un colț al minții și inimii tale și nu îți plac/te deranjează/simți nevoia să te descarci

📌 am găsit un măr stricat într-o pungă (care, culmea nu a mirosit și nu aș fi știut că este acolo dacă nu sortam pungile)
✅ în terapie: găsești ceva despre care nu știai, nu realizai cât de mult te poate încurca în viață și este necesar să fie conștientizat și eliberat

📌 tot în acea pungă am găsit o napolitană ambalată, în termen de valabilitate, una dintre preferatele mele (o surpriză plăcută)
✅ în terapie: descoperi că ai puteri/calități care te pot ajuta să rezolvi situația cu mărul stricat

📌 am sortat toate pungile (da, am o tonă de pungi și, deși a fost obositor, un pic enervant și nici tocmai plăcut, le-am organizat mai bine, am aruncat ce nu îmi mai era de folos, am făcut mai mult spațiu
✅ în terapie: poate fi zona de psihoclarificare, care nu este întotdeauna cea mai plăcută însă, pe măsură ce înaintezi în proces, îți dai seama că lucrurile se așează mai bine, cu mai mult sens, păstrezi ce îți poate folosi și arunci ceea nu îți mai este de folos

📌 am redesoperit niște vase foarte drăguțe pentru servit masa, care îmi fusese oferite cadou și pe care nu le folosisem până acum
✅ în terapie: poți descoperi calități/puteri/talente pe care le-ai moștenit/preluat de la părinți și pe care nu le-ai valorificat sau nu le-ai folosit la potențialul tău maxim

📌 într-un plic dintr-o cutie am găsit niște bani (da, nici mie nu mi-a venit să cred și nu mai știu cum au ajuns acolo)
✅ în terapie: descoperi puteri/calități/trăsături de care nu erai conștient și care poate fi resurse bune și importante pentru tine

📌 la final, debaraua/cămara mea arăta excelent ☺️ (îmi venea să stau în prag și doar să mă uit la ea, ore în șir, atât de mândră și de satisfăcută eram de rezultatul muncii mele)
✅ în terapie: efectul este cam același și din partea pacientului și din partea terpeutului, e munca de echipă, e o călătorie împreună

Ghid antistres pentru minte, corp și suflet

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan 
Nu cred că stresul este problema, de fapt, ci cum reacționam la el. Știu, poate să sune ciudat, neobișnuit sau să nu fii de acord cu afirmația mea. Hai să iți spun și de ce cred asta. :) 

Stresul este o reacție firească a corpului nostru, un mod prin care sistemul nostru nervos se autoreglează. Daca stai să te gândești, pe parcursul unei zile poți trece prin diverse momente stresante. Uneori sunt mai multe și apar una după alta iar atunci spunem că avem o zi de cacao. Alteori, avem zile mai relaxante. Alteori, apare ceva în viață noastră care ne dă peste cap cu totul și suntem stresați pentru o perioadă mai mare de timp. 

Adevărul este că nu poți anticipa nici evenimentele neplăcute care pot apărea din senin și nici nu ai cum să te ferești de viață. 

Iar acum o să dau exemplul căprioarei, pe care poate îl știi deja: în timp ce este alergată de lup (sau orice alt prădător), corpul său este stresat la maxim. După ce scapă de el, ea se scutură și își vede mai departe de viață (orice făcea până la acel punct), ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.  Ce legătură are asta cu noi, oamenii? Căprioara are deja format un sistem prin care să își gestioneze stresul și să facă fata provocărilor înainte ca ele să apară. 

Modul în care reușim să gestionam stresul depinde de stilul nostru de viață.  

Las aici o listă cu lucruri bune de făcut, care ne pot ajuta să fim cât mai bine cu noi:

Bune pentru corp:

- somn odihnitor și suficient
- mișcare sau sport
- program de mese cât mai echilibrat și alimente hrănitoare
- exerciții de respirație și relaxare musculară
- activități plăcute, relaxante

Bune pentru minte:

- exprimare emoțiilor prin: a discuta cu cineva de încredere, jurnal, pictură, dans, orice te poate ajuta
- organizarea activităților pe parcursul zilei/mai multă structură și claritate legat de ce ai de făcut 
- pauze mici atunci în timpul programului de lucru 
- orice activitate sau ritual care îți poate oferi o stare de bine
- să ceri sprijinul unui psihoterapeut dacă te simți că ce se întâmplă în viața ta este prea mult, prea copleșitor

Bune pentru suflet:

- practica de a spune nu când simți să spui nu dar alegi să spui da
- pauze de la social media
- o atitudine față de sine bazată pe blândețe, înțelegere și acceptare
- să îți dai voie să ai perioade de odihnă și relaxare 

Am creat Kitul StresDetox. Se găsește pe site, la Resurse Gratuite.  Te poate ajuta să îți măsori nivelul de stres din prezent, găsești câteva exerciții simple, antistres și ce să faci când ai atacuri de panică.