Observ în jurul meu multe femei care se simt mereu epuizate. Au cariere, sunt în relații, sunt mame, au prieteni și activități sociale. Au învățat să aibă grijă de alții, își fac treaba bine și țin lucrurile în picioare. Iar dacă le întrebi ce fac, spun că sunt bine, deși este vizibil că nu este așa.

De ce sunt mereu epuizate?

Oboseală despre care vorbesc nu este fizică (deși ea și ea prezentă), ci mai degrabă oboseală emoțională, psihică. Vine din prea mult „trebuie să o fac și pe asta, trebuie să rezist, trebuie să continui, trebuie să o duc până la capăt, când nu mai pot, mai pot puțin”. Iar epuizarea vine din lipsa de spațiu mental și fizic în care să poată să se odihnească.

Cum au învățat să trăiască?

Au învățat că pot duce. Până când corpul lor începe dea din ce în ce mai multe semne că nu mai poate. Până când emoțiile lor dau pe dinafară. Până când în relațiile lor nu mai pot funcționa așa cum s-au obișnuit să o facă. Nu o să le auzi plângându-se, vaitându-se. Poate în momente foarte puține, când e mult prea mult și poate pentru puțin timp.

Am fost și eu acolo ani de-a rândul. Nu știam că se poate trăi altfel. Credeam că pot, că așa sunt construite femeile: să ducă, să suporte, să fie rezistente, să nu se plângă, să se descurce singure.

Ce pot face?

Femeile se hrănesc atunci când își oferă lucruri bune, când au confort în viața lor, când se răsfață și când țin cont de ritmul lor interior. Nu e despre a face mai mult. E despre a te opri puțin și a te întreba: Ce îmi aduce o stare de bine?