Etichetă: psihoterapie

Cum te poate influența ChatGPT, despre care puțini știu .

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

Îmi spunea cineva, într-o conversație:

– Am observat că ChatGPT îmi creează niște stări de anxietate, de neliniște, de agitație.
– Da, este posibil asta, i-am răspuns.

Ți s-a întâmplat și ție? Mai jos explic cum poate întâmpla asta.

Probleme în cuplu? Te simți singură și nu reușești să îți găsești un partener?
Nu te mai înțelegi cu adolescentul tău? Copilul tău refuză să mănânce sau să facă la oliță? Colega de la serviciu te enervează sau te-ai certat cu ea? Vrei o mărire de salariu și nu știi cum să ceri?
Te deranjează ceva în relație cu prietenii tăi și nu știi cum să pui problema?
Ai o zi nasoală și te simți la pământ?

Poate că nu ai cui să spui ce ai pe suflet.
Sau poate gândești că ai fi înțeleasă greșit sau îți este prea rușine, te simți prea vinovată să vorbești despre asta.
Poate prietena ta cea mai bună are și ea niște probleme și simți că ar fi prea mult pentru ea să îi spui și tu despre problemele tale.
Poate că mama, tata sau partenerul nu simți că te-ar asculta și că te-ar înțelege așa cum ai avea nevoie. Sau poate că nu ai vrea ca ei să știe prin ce treci tu.
Iar de psihoterapie ce să mai zic?! Pe lângă faptul că este un străin pentru tine, mai și costă o căruță de bani!

Așa că ChatGPT este soluția. Este disponibil imediat, simți că te ascultă și te înțelege și e gratuit!

Doar că ChatGPT nu poate să îți ofere un lucru vital pentru noi, oamenii. Ceva de care avem nevoie pentru a ne păstra întregi la minte și în suflet: oglindirea emoțiilor, trăirilor și stărilor tale. Și nu mă refer la faptul că te aprobă, îți descrie emoțiile pe care le simți, îți spune că te înțelege și că este lângă tine.

Ci la tot ceea ce poate să facă doar prietenii, mama, tata, sora, fratele, partenerul, colega de serviciu, vecinul cu care te înțelegi bine, cunoștința pe care ți-ai făcut-o recent, psihoterapeutul și orice om care poate și este disponibil să fie acolo, lângă tine, la nevoie.

Să se întristeze când tu ești tristă.
Să se îngrijoreze când tu nu ești bine. Să se alarmeze dacă ție îți este rău.
Să te asculte când ești împovărată, să te țină în brațe sau de mână când ești copleșită.
Să râdă cu tine, să se bucure cu tine.
Și tot ce poate să transmită corpul uman prin gesturi, mimică până la cele mai fine și insesizabile expresii, prin ochi și privire, prin tonul și nuanțele vocii, prin respirație, prin bătăile și ritmul inimii și prin tot ce poate oferi și exprima prezența sa vie.

Căci doar așa stările, trăirile, emoțiile și gândurile tale au loc și spațiu să se oglindească și să se elibereze.

Iar când îl folosești pe ChatGPT în acest scop, totul se întoarce înapoi către tine. Toate trăirile, emoțiile și stările tale grele vin înapoi către tine pentru că nu au spațiul pe care ți-l poate oferi o ființă umană, chiar și un animăluț. Pentru că niciun robot nu poate să facă ceea ce poate face un om.

Și dacă îl folosești constant, timp îndelungat, ghici ce se poate întâmpla? Îți va fi din ce în ce mai rău, chiar dacă pe moment pare că te-a ajutat.

Suferința din spatele imaginii perfecte – metafora balerinei.

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

V-ați gândit vreodată cum fac balerinele să danseze pe vârfuri?

Pare că nu depun niciun efort. Că dansează cu grație, cu ușurință și cu bucurie.

Țin minte că într-un exerciu de dezvoltare personală, din timpul formării mele ca psihoterapeut, trebuia să ne imaginăm că o dansatoare. Dintre toate colegele mele, m-am imaginat ca balerină.

Eram mândră de algerea mea și nu îmi puteam imagina ce altceva aș fi putut fi. Am fost privită cu un amestec de compasiune și mirare. Nu am înțeles atunci de ce și nici nu am întrebat.

Am înțeles abia ani mai târziu, privind o fotografie cu degetele picioarelor unei balerine. Pline de răni, vânătăi și cicatrici. Nu era prima dată când priveam o astfel de fotografie. Însă, abia atunci am înțeles de ce eu am ales balerină.

O balerină muncește enorm. Îndură suferință în mod constant pentru a atinge performanță de pe scenă. Pentru că dansul ei să pară perfect în ochii publicului. Pentru a uimi.

Ani de-a rândul m-am străduit constant să am imaginea perfectă. Nu știam să funcționez alfel. Iar costul pe care îl plateam era foarte mare: anxietate constantă, oboseală emoțională și fizică, frustrări, mă simțeam nefericită, că oricât aș face nu e de ajuns.

Astăzi pot să observ la femeile din jurul meu când sunt în etapa “balerină” a vieții lor.

Unele nu sunt conștiente.

Unele ar vrea să se oprească și nu știu cum sau nu pot încă.

Unele ar avea nevoie de ajutor însă le e frică să apeleze la psihoterapie.

O parte ajung în cabinetul meu.

Iar o parte din ele reușesc să învețe că se poate dansa și altfel. Așa cum am învățat și eu. 

Îți înțelegi viața? Cum psihoterapia poate face lumină

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

Lucram cu o clientă în cabinet și îmi spunea că până de curând a crezut că a făcut pace cu trecutul, că a uitat tot ce i s-a întâmplat în copilărie și nu o să mai simtă nevoia să vorbească despre asta.

Pot fi momente în viață cum sunt cele când: ne îndrăgostim, avem succes pe plan profesional, ne îmbunătățim relațiile cu cei din familie/cu cei din jur sau ne merge ceva mai bine, care ne dau senzația că am trecut peste ce ne încurca sau ne durea anterior. Este sănătos și de dorit să avem parte de experiențe bune. Ne umplu rezervorul interior cu curaj, încredere și energie. Poate să ne fie bine o perioadă, în funcție de cât ne ține ultimul plin făcut al rezervorului și, apoi să simțim din nou că ceva nu este în regulă, ceva nu merge bine sau să revină în viața noastră același tipar de experiențe care ne încurcau înainte.

În astfel de momente, suferința este atât de copleșitoare încât, mulți dintre noi găsesc refugiu în mâncare și dulciuri, alcool, fumat în exces, sex, consum de substanțe și alte dependențe care iți dau sentimentul că te-ar putea ajuta. Dar asta este doar pentru moment. De fapt, pot crește predispoziția către stări depresive, anxietate, atacuri de panică, gânduri sumbre. Te adâncești în suferință.

Când simți că totul se prăbușește în jurul tău (din nou), deși credeai și sperai că de data asta o să fie bine, când simți că ești la capătul puterilor, că viața nu mai are sens, tendința firească este de a ne îndrepta către ceva care să ne ajute. Avem în ADN-ul nostru instinctul de a supraviețui și viața ne-a arătat că suntem capabili să o facem chiar și în condițiile cele mai dificil de imaginat.

Mulți dintre noi spun că nu doresc să apeleze la psihoterapie când trec prin momente dureroase deoarece nu vor să discute despre viața lor/despre copilărie și nu cred că vorbitul îi poate ajuta. Cred că se pot descurca singuri și nu au nevoie de cineva care să le spună ce și cum să facă.

Da, ne putem descurca și singuri. Viața în sine este terapeutică și este în firea noastră să ne adaptam și căutam diverse moduri de a ne descurca în sarcinile vieții: munca, mediul social, intimitate, spiritualitate și relația cu sine. Diferența o face către ce ne intreptam ca să ne fie mai bine. Ne folosim de: mâncare, alcool, droguri, sex, internet, etc., pentru a ne simți mai bine? Apelăm la ajutorul familiei, prietenilor, specialiștilor? Căutam să înțelegem ce să întâmplă cu noi și cu viața noastră?

Pablo Neruda spune că toţi avem un basm în noi, pe care nu ni-l putem citi singuri. Avem nevoie de cineva care, cu mirare şi încântare, să ni-l citească şi să ni-l povestească.

Cam asta face psihoterapeutul, te ajută să iți înțelegi basmul din tine.

Sursa foto: pagina FB. The Cartoonists

Frica de psihoterapie: de la îndoială la transformare

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

Mi-a fost frică să merg la psihoterapeut. Se întâmpla în urmă cu mulți ani, când abia aflasem de existența acestei profesii și despre care nu știam prea multe. Presupuneam însă, că dacă aș merge, psihoterapeutul mi-ar face mai mult rău decât bine. Nu știu cum am ajuns la concluzia asta, poate din lipsă de informații sau din frica de a face schimbări în viața mea, frică pe care nu o conștientizam la acel moment.

Perspectiva mea s-a schimbat când am cunoscut un psihoterapeut la ONG-ul unde lucram. Mi-a plăcut ca om și am simțit că putem rezona și, uite-așa am ajuns într-un cabinet de psihoterapie. Nu prea știam la ce să mă aștept, știam doar că mă aflu într-un punct al vieții mele în care mi-era foarte greu și aveam nevoie de cineva care să mă asculte și să mă susțină.

Îmi aduc aminte că la prima ședință am vorbit incontinuu, doar eu. Terapeutul m-a ascultat și, la final m-a întrebat dacă îmi doresc să încep un procers psihoterapeutic, ce presupunea să ne vedem o dată pe săptămână. I-am spus că îmi doresc. În acel moment eram hotărâtă să îmbunătățesc lucrurile în viață mea și speram că psihoterapia mă vă ajuta să fac asta.

O perioadă am mers fară să văd vreun rezultat vizibil, însă am perseverat. Într-o zi, care mi-a rămas vie în minte, când m-am așezat pe canapea, am realizat că viața mea s-a transformat. Eu eram alta, mai încrezătoare, mai plină de viață, mă simțeam mai bine în corpul meu, aveam o viziune mult mai clară asupra vieții mele și a deciziilor pe care urma să le iau.

Ăsta a fost unul dintre momentele de cotitura din viața mea, în care am simțit că pur și simplu sunt repusă pe traiectoria potrivită a vieții mele.