Cât de mare este o problemă mică?


Întâlnesc adesea în cabinetul meu, clienți care la prima întălnire mă întreabă dacă mai sunt și alții cu probleme asemănătoare, pentru că ei cred că ale lor sunt nesimnificative, nu merita să mergi în terapie cu așa ceva, alții au probleme mult mai grave.

Cât de mare este problema mea? M-am întrebat și eu când nu eram încă psihoterapeut și mă gândeam să apelez la unul…Suficient încât, la acel moment, mi-a dat viața peste cap și știam că singură nu pot să merg mai departe.

Există probleme pe care le poți rezolva singur, pot fi de moment sau le întâlnești mai rar și atunci știi ce să faci. Există probleme care persistă de-alungul vieții sau a unei părți din viață, care te încurcă să fii bine cu tine, la care nu găsești o rezolvare sau o explicație. La astfel de probleme poți să găsești rezolvări de moment sau de suprafață care iți pot fi de folos o perioadă, ca după un timp, să apară din nou, sub aceeași formă sau sub o alta formă.

Orice problemă are o rezolvare, după cum spune unul dintre mentorii mei: “orice este făcut cu mâna omului poate fi desfăcut de mâna omului.” Orice problemă pe care o ai este importantă. Răspunsul se află în a ne uita în ce mod te încurcă în viață de zi cu zi, în modul de a funcționa în cuplu, în familie, în relație cu ceilalți, de a te simți bine cu tine.

Viața în sine este terapeutică și te ajută să iți dezvolți instrumente potrivite pentru a trece prin provocările pe care le oferă. Pentru unii dintre noi, ne sunt suficiente instrumentele pe care le avem. Pentru alții nu, sau încă nu au învățat să le folosească pe deplin. Căci, viața este despre a ști cum să iți folosești instrumentele pe care le ai la îndemână și cum să iți făurești altele noi pentru a reuși, după cum concluziona o clientă într-o sesiune de terapie. Psihoterapia este despre viață și despre a vedea ce instrumente ai, cum le poți folosi și ce instrumente mai ai nevoie să iți dezvolți.

Dacă simți că ai nevoie să vorbim despre asta, sunt aici.

Frica de a merge la psihoterapeut (înainte să devin unul)


Mi-a fost frică să merg la psihoterapeut. Se întâmpla în urmă cu mulți ani, când abia aflasem de existența acestei profesii și despre care nu știam prea multe. Presupuneam însă, că dacă aș merge, psihoterapeutul mi-ar face mai mult rău decât bine. Nu știu cum am ajuns la concluzia asta, poate din lipsă de informații sau din frica de a face schimbări în viața mea, frică pe care nu o conștientizam la acel moment.

Perspectiva mea s-a schimbat când am cunoscut un psihoterapeut la ONG-ul unde lucram. Mi-a plăcut ca om și am simțit că putem rezona și, uite-așa am ajuns într-un cabinet de psihoterapie. Nu prea știam la ce să mă aștept, știam doar că mă aflu într-un punct al vieții mele în care mi-era foarte greu și aveam nevoie de cineva care să mă asculte și să mă susțină.

Îmi aduc aminte că la prima ședință am vorbit incontinuu, doar eu. Terapeutul m-a ascultat și, la final m-a întrebat dacă îmi doresc să încep un procers psihoterapeutic, ce presupunea să ne vedem o dată pe săptămână. I-am spus că îmi doresc. În acel moment eram hotărâtă să îmbunătățesc lucrurile în viață mea și speram că psihoterapia mă vă ajuta să fac asta. O perioadă am mers fară să văd vreun rezultat vizibil, însă am perseverat. Într-o zi, care mi-a rămas vie în minte, când m-am așezat pe canapea, am realizat că viața mea s-a transformat. Eu eram alta, mai încrezătoare, mai plină de viață, mă simțeam mai bine în corpul meu, aveam o viziune mult mai clară asupra vieții mele și a deciziilor pe care urma să le iau.

Ăsta a fost unul dintre momentele de cotitura din viața mea, în care am simțit că pur și simplu sunt repusă pe traiectoria potrivită a vieții mele.