Categorie: Momente din cabinet

Sursa foto: pagina FB. The Cartoonists

Lucram cu o clientă în cabinet și îmi spunea că până de curând a crezut că a făcut pace cu trecutul, că a uitat tot ce i s-a întâmplat în copilărie și nu o să mai simtă nevoia să vorbească despre asta.

Pot fi momente în viață cum sunt cele când: ne îndrăgostim, avem succes pe plan profesional, ne îmbunătățim relațiile cu cei din familie/cu cei din jur sau ne merge ceva mai bine, care ne dau senzația că am trecut peste ce ne încurca sau ne durea anterior. Este sănătos și de dorit să avem parte de experiențe bune. Ne umplu rezervorul interior cu curaj, încredere și energie. Poate să ne fie bine o perioadă, în funcție de cât ne ține ultimul plin făcut al rezervorului și, apoi să simțim din nou că ceva nu este în regulă, ceva nu merge bine sau să revină în viața noastră același tipar de experiențe care ne încurcau înainte.

În astfel de momente, suferința este atât de copleșitoare încât, mulți dintre noi găsesc refugiu în mâncare și dulciuri, alcool, fumat în exces, sex, consum de substanțe și alte dependențe care iți dau sentimentul că te-ar putea ajuta. Dar asta este doar pentru moment. De fapt, pot crește predispoziția către stări depresive, anxietate, atacuri de panică, gânduri sumbre. Te adâncești în suferință.
Când simți că totul se prăbușește în jurul tău (din nou), deși credeai și sperai că de data asta o să fie bine, când simți că ești la capătul puterilor, că viața nu mai are sens, tendința firească este de a ne îndrepta către ceva care să ne ajute. Avem în ADN-ul nostru instinctul de a supraviețui și viața ne-a arătat că suntem capabili să o facem chiar și în condițiile cele mai dificil de imaginat.

Mulți dintre noi spun că nu doresc să apeleze la psihoterapie când trec prin momente dureroase deoarece nu vor să discute despre viața lor/despre copilărie și nu cred că vorbitul îi poate ajuta. Cred că se pot descurca singuri și nu au nevoie de cineva care să le spună ce și cum să facă. Da, ne putem descurca și singuri. Viața în sine este terapeutică și este în firea noastră să ne adaptam și căutam diverse moduri de a ne descurca în sarcinile vieții: munca, mediul social, intimitate, spiritualitate și relația cu sine. Diferența o face către ce ne intreptam ca să ne fie mai bine. Ne folosim de: mâncare, alcool, droguri, sex, internet, etc., pentru a ne simți mai bine? Apelăm la ajutorul familiei, prietenilor, specialiștilor? Căutam să înțelegem ce să întâmplă cu noi și cu viața noastră?

Adevărul este că noi vorbim tot timpul despre noi prin modul în care trăim, felul în care suntem, alegerile pe care le facem, oamenii cu care ne înconjuram. Tot ce suntem vorbește despre noi, despre cum am fost crescuți, despre valorile, convingerile, observațiile pe care ni le-am format în copilărie pentru că de acolo am pornit, asta ne e baza. În mare parte, o facem în mod neconștientizat și în același mod îi percepem pe ceilalți. Cam la asta fac referire studiile care arata că în comunicarea interumană, comunicarea verbală reprezintă aproximativ 35%, iar cea nonverbală de la 65% până la 93%.

Ce vorbim despre noi poate să definească calitatea viețîi noastre prin: ce tip de relații avem cu cei cu care locuim/cu care interacționăm, cum suntem pe plan profesional, cum suntem în relația de cuplu și ce tip de relațîi de cuplu avem, dacă avem, cum ne simțim cu noi, ce credem despre sine și despre viață, în general.

Psihoterapeutul este la fel că translatorul unui film. Te ajută să iți înțelegi propriul scenariu: ce spui despre tine în funcție de cum ești construit, din ce motiv reapar în viața ta situațiile dureroase și cum anume ai putea să le vindeci.

Întâlnesc adesea în cabinetul meu, clienți care la prima întălnire mă întreabă dacă mai sunt și alții cu probleme asemănătoare, pentru că ei cred că ale lor sunt nesimnificative, nu merita să mergi în terapie cu așa ceva, alții au probleme mult mai grave.

Cât de mare este problema mea? M-am întrebat și eu când nu eram încă psihoterapeut și mă gândeam să apelez la unul…Suficient încât, la acel moment, mi-a dat viața peste cap și știam că singură nu pot să merg mai departe.

Există probleme pe care le poți rezolva singur, pot fi de moment sau le întâlnești mai rar și atunci știi ce să faci. Există probleme care persistă de-alungul vieții sau a unei părți din viață, care te încurcă să fii bine cu tine, la care nu găsești o rezolvare sau o explicație. La astfel de probleme poți să găsești rezolvări de moment sau de suprafață care iți pot fi de folos o perioadă, ca după un timp, să apară din nou, sub aceeași formă sau sub o alta formă.

Orice problemă are o rezolvare, după cum spune unul dintre mentorii mei: “orice este făcut cu mâna omului poate fi desfăcut de mâna omului.” Orice problemă pe care o ai este importantă. Răspunsul se află în a ne uita în ce mod te încurcă în viață de zi cu zi, în modul de a funcționa în cuplu, în familie, în relație cu ceilalți, de a te simți bine cu tine.

Viața în sine este terapeutică și te ajută să iți dezvolți instrumente potrivite pentru a trece prin provocările pe care le oferă. Pentru unii dintre noi, ne sunt suficiente instrumentele pe care le avem. Pentru alții nu, sau încă nu au învățat să le folosească pe deplin. Căci, viața este despre a ști cum să iți folosești instrumentele pe care le ai la îndemână și cum să iți făurești altele noi pentru a reuși, după cum concluziona o clientă într-o sesiune de terapie. Psihoterapia este despre viață și despre a vedea ce instrumente ai, cum le poți folosi și ce instrumente mai ai nevoie să iți dezvolți.

sursa foto: necunoscuta

Mi-a fost frică să merg la psihoterapeut. Se întâmpla în urmă cu mulți ani, când abia aflasem de existența acestei profesii și despre care nu știam prea multe. Presupuneam însă, că dacă aș merge, psihoterapeutul mi-ar face mai mult rău decât bine. Nu știu cum am ajuns la concluzia asta, poate din lipsă de informații sau din frica de a face schimbări în viața mea, frică pe care nu o conștientizam la acel moment.

Perspectiva mea s-a schimbat când am cunoscut un psihoterapeut la ONG-ul unde lucram. Mi-a plăcut ca om și am simțit că putem rezona și, uite-așa am ajuns într-un cabinet de psihoterapie. Nu prea știam la ce să mă aștept, știam doar că mă aflu într-un punct al vieții mele în care mi-era foarte greu și aveam nevoie de cineva care să mă asculte și să mă susțină.

Îmi aduc aminte că la prima ședință am vorbit incontinuu, doar eu. Terapeutul m-a ascultat și, la final m-a întrebat dacă îmi doresc să încep un procers psihoterapeutic, ce presupunea să ne vedem o dată pe săptămână. I-am spus că îmi doresc. În acel moment eram hotărâtă să îmbunătățesc lucrurile în viață mea și speram că psihoterapia mă vă ajuta să fac asta. O perioadă am mers fară să văd vreun rezultat vizibil, însă am perseverat. Într-o zi, care mi-a rămas vie în minte, când m-am așezat pe canapea, am realizat că viața mea s-a transformat. Eu eram alta, mai încrezătoare, mai plină de viață, mă simțeam mai bine în corpul meu, aveam o viziune mult mai clară asupra vieții mele și a deciziilor pe care urma să le iau.

Ăsta a fost unul dintre momentele de cotitura din viața mea, în care am simțit că pur și simplu sunt repusă pe traiectoria potrivită a vieții mele.