sursa foto: necunoscuta

Mi-a fost frică să merg la psihoterapeut. Se întâmpla în urmă cu mulți ani, când abia aflasem de existența acestei profesii și despre care nu știam prea multe. Presupuneam însă, că dacă aș merge, psihoterapeutul mi-ar face mai mult rău decât bine. Nu știu cum am ajuns la concluzia asta, poate din lipsă de informații sau din frica de a face schimbări în viața mea, frică pe care nu o conștientizam la acel moment.

Perspectiva mea s-a schimbat când am cunoscut un psihoterapeut la ONG-ul unde lucram. Mi-a plăcut ca om și am simțit că putem rezona și, uite-așa am ajuns într-un cabinet de psihoterapie. Nu prea știam la ce să mă aștept, știam doar că mă aflu într-un punct al vieții mele în care mi-era foarte greu și aveam nevoie de cineva care să mă asculte și să mă susțină.

Îmi aduc aminte că la prima ședință am vorbit incontinuu, doar eu. Terapeutul m-a ascultat și, la final m-a întrebat dacă îmi doresc să încep un procers psihoterapeutic, ce presupunea să ne vedem o dată pe săptămână. I-am spus că îmi doresc. În acel moment eram hotărâtă să îmbunătățesc lucrurile în viață mea și speram că psihoterapia mă vă ajuta să fac asta. O perioadă am mers fară să văd vreun rezultat vizibil, însă am perseverat. Într-o zi, care mi-a rămas vie în minte, când m-am așezat pe canapea, am realizat că viața mea s-a transformat. Eu eram alta, mai încrezătoare, mai plină de viață, mă simțeam mai bine în corpul meu, aveam o viziune mult mai clară asupra vieții mele și a deciziilor pe care urma să le iau.

Ăsta a fost unul dintre momentele de cotitura din viața mea, în care am simțit că pur și simplu sunt repusă pe traiectoria potrivită a vieții mele.