Istoria nu se învață din manuale. Se înțelege prin oameni.

Spun asta după doi ani în care am ascultat zeci de mărturii ale celor care s-au născut și au trăit în comunism.

În cadrul proiectului în care lucrez, rolul meu este să iau interviuri. Să ascult. Să las spațiu pentru adevăr.

Încă din școală, istoria a fost una dintre materiile mele preferate. Îmi place să citesc biografii, autobiografii și cărți istorice. Mă fascinează cum trăiau și ce gândeau strămoșii mei.

Dar cel mai mult m-au atins vocile. Mărturiile audio ale unor oameni care și-au spus povestea. Pentru mine, acesta este cel mai profund mod de a înțelege istoria: să auzi vocea, emoția, tăcerea dintre cuvinte.

Din rolul meu de psihoterapeut, știu cât de vindecătoare pot fi poveștile spuse și ascultate cu adevărat.

E un privilegiu să poți asculta direct trăirile cuiva. Pentru că dincolo de date și evenimente sunt oamenii. Fricile, speranțele, strategiile lor de a merge mai departe.

Desigur, nu-l putem reînvia pe Vlad Țepeș sau Ștefan cel Mare. Dar putem asculta istoria recentă de la cei care au trăit-o. Încă sunt printre noi.

Mărturiile lor sunt valoroase – surse de înțelepciune vie.

Să învățăm pe de rost date și fapte nu ne va ajuta să înțelegem prea mult. Avem nevoie de sens, nu doar de memorie.

De aceea, vă încurajez: povestiți. Copiilor voștri, nepoților, rudelor, celor dispuși să asculte.

Povestiți cum a fost în comunism. Ce ați simțit, ce ați gândit, ce v-a fost greu. Ce v-a ajutat.

Lăsați-i să vadă cu ochii voștri, să audă cu urechile voastre și să simtă cu inima voastră.

Și mai ales acum, într-o perioadă tensionată, în care urmează alegeri și pare că se ridică din nou umbre vechi… e cu atât mai important să înțelegem trecutul.

Pentru că fără povești reale, fără mărturii, uităm.

Și când uităm, riscăm să repetăm.

Alegeți să spuneți.

Alegeți să întrebați.

Alegeți să ascultați.

Doar așa putem alege cu adevărat conștient.

Tu ai ascultat vreodată povestea cuiva care a trăit în comunism? Ce te-a impresionat cel mai mult?

Aceasta este o fotografie cu strămoșii mei. Nu i-am cunoscut pe toți, dar fiecare are o poveste. Și poate tocmai de aceea am ales să ascult povești, să le duc mai departe, să le înțeleg. Istoria trăită nu e în manuale – e aici, în privirile lor, în mâinile acelea muncite.