Cum să îți ghidezi inima: de la tiparele din copilărie la iubire conștientă


În mod firesc, când ne îndrăgostim ne imaginăm că vom avea o relație fericită până la adânci bătrâneți. Când nu ni se răspunde la fel sau durează puțin, putem rămâne cu impresia că este ceva în neregulă cu noi și suferința poate fi și mai mare. Acest aspect este valabil și dacă suntem într-o relație de lungă durată care nu mai este cum a fost la început.

De regulă, ne îndrăgostim de modelul de bărbat sau de femeie oferit de tata, mama sau de adulții care ne-au crescut. Ne-am uitat cum și-au exprimat sau nu afecțiunea unul pentru celălălat și am tras propriile noastre concluzii despre cum sunt femeile, cum sunt bărbații, cum este iubirea. Concluziile noastre au devenit observații memorabile, care s-au transformat în credințe și cu ele am pornit la drum, în viața de adult.

Alfred Adler spune: Urmează-ți inima dar ia și mintea cu tine. Sa fii atras/atrasă de ce ne este familiar nu este greșit sau rău. Modul în care ne conectăm la bărbații sau femeile de care suntem atrași, la partener/parteneră poate face diferența.

Te poți conecta de la nivelul copilului de 0-7 ani . La nivelul acesta te afli în zona unde te poți întâlni cu neliniștile, fricile, neîmplinirile, suferințele și chiar traumele pe care le-ai trăit în perioada copilăriei . Aici te afli în zona unde ies la suprafață credințele pe care ți le-ai format despre cum sunt femeile, cum sunt bărbații și cum este iubirea. Și tot de aici se activează și promisiunile că o să faci mai bine decât au făcut părinții.
Când te afli aici, copilul preia conducerea mașinii vieții tale: a ceea ce simți, gândești, spui și faci. Adultul nu mai este în control sau are control limitat.

Când te conectezi la nivelul adultului cu vârstă din buletin, te afli în etapa în care poți fi conștient/conștientă de credințele formate în copilărie și poți învăța cum să ai control asupra lor. Astfel, ești mai conștient de stilul tău de viață (adică de personalitatea ta), de nevoile și limitele tale. Aici, adultul preia conducerea mașinii vieții tale: a ceea ce simți, gândești, spui și faci. Copilul nu mai este în control sau are control limitat.

De la nivelul adultului cu vârsta din buletin poate să îți fi mai ușor să îți dai seama dacă tu și bărbatul sau femeia față de care simți atracție aveți viziuni comune legat de ce tip de relație vă doriți, ce aveți în comun și în măsură rezonează viziunile voastre asupra vieții.
Dacă te afli deja într-o relație de cuplu, poate să te ajute să înțelegi care este limbajul tău de iubire, care este al partenerului, ce vă poate încurca în relație, ce aveți în comun, cum puteți să îmbunătățiți relația sau, după caz, dacă este timpul să ieșiți din ea.

* artistul pozei – Amanda Oleander



			
		

De ce ne îndrăgostim de parteneri nepotriviți?


sursa foto: necunoscuta

Scria cineva pe un blog, despre bărbații pe care îi alegem în viață noastră, cum că ar trebui să alegi bine din start, decât să încerci să îl schimbi, mai apoi. Ce bine ar fi să fie așa! Ar salva toate relațiile și căsniciile nefericite. Și, totuși, viața nu este așa de simplă. O parte din noi iubesc prea mult. Și pentru că iubesc prea mult, suferă prea mult.

De ce alegem parteneri nepotriviți? De ce totul este roz la început, apoi se destramă și suferim? Este ceva în neregulă cu mine? Nu, nu este ceva în neregulă cu tine și nu a fost niciodată!

Cu toții avem nevoie de iubire. Fiecare are un rezervor de iubire, care se umple în copilărie, în funcție de cât de multă iubire am primit și cum am fost tratați de părinți sau cei care ne-au îngrijit. Când rezervorul nu a fost suficient umplut, vom căuta iubirea în relație cu alte persoane, de regulă cu partenerii pe care îi alegem. Și pentru că golul pe care îl avem s-a creat la acea etapa de vârstă, în care am avut nevoie în mod firesc de iubirea mamei sau tatălui, inconștient vom alege parteneri care să le semene. În mod inconștient, simțim nevoia de a recupera ceea ce atunci aveam nevoie să primim și nu am primit.

Când ne îndrăgostim și suntem invăluiți de euforie, suntem cei mai fericiți. Îl vedem pe partener ca fiind ideal, cel pe care ni l-am dorit dintotdeauna. Avem senzația că ne umplem rezervorul de iubire. Sperăm că partenerul ne va umple acel gol pe care îl purtăm în noi. Dar acest lucru nu se poate întâmpla. Pentru că iubirea care trebuia să fie acolo, în golul rămas, era cea de care aveam nevoie atunci, la acea vârstă, de la părinții noștri. Iubirea din perioada de adult este un alt tip de iubire și partenerii nu pot suplini ceea ce nu ne-au oferit părinții.

După ce euforia și starea de îndrăgostire dispar, se instalează suferința. Fie pentru că ne îndrăgostim de persoane care nu ne răspund la fel și care ne resping. Fie relația se termina brusc. Fie, rămânem în relație și descoperim că persoana de care ne-am îndrăgostit nu mai este aceeași. Pentru că nu înțelegem ce se întâmplă, deseori dăm vina pe partener pentru că s-a schimbat. Ne mobilizam să îl facem să devină ca la început, din speranța că vom putea recrea ceea ce am simțit când ne-am îndrăgostit. În astfel de situații, relația se poate termina după câțiva ani, pot apărea infidelități, timp în care rămânem în relație o perioadă, sau rămânem în relație toată viața.

Ca să ieșim din acest tipar, e nevoie să vindecăm acea parte din noi care s-a simțit neiubită sau mai puțin iubită. Avem nevoie să înțelegem de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Avem nevoie să creem noi instrumente care să ne ajute să alegem parteneri potriviți și să ne umplem rezervorul iubirii într-un mod sănătos. Căci, după cum spunea Alferd Adler, mai important decât ceea ce ai este ce faci cu ce ai.