Cele 4 nevoie emoționale pentru o viață împlinită- CONECTAREA


 

Pentru a trăi o viață împlinită și pentru a ne simți bine cu noi înșine și în relațiile noastre, este esențial să ne îndeplinim cele 4 nevoi emoționale de bază. Aceste nevoi sunt ca un rezervor de combustibil pentru sufletul nostru. Dacă sunt împlinite, ne simțim valorizați, semnificativi, că aparținem, că suntem încurajați și că avem curaj.

Deși banii, statutul social, vacanțele luxoase, mașinile de top, o relație aparent perfectă sau o carieră de succes ne pot aduce bucurii pe termen scurt, nu vor fi suficiente dacă rezervorul nostru emoțional este gol. Când aceste nevoi emoționale nu sunt împlinite, vom simți mereu un gol interior, un „ceva” care ne lipsește fără să știm exact ce este. Acest gol poate deveni o sursă de stres major, care se poate transforma în anxietate sau depresie.

Așadar, vreau să-ți vorbesc despre cele 4 nevoi emoționale, cunoscute și sub numele de cei 4C: să te simți CONECTAT, să simți că CONTEZI, să te simți CAPABIL și să ai CURAJ.

Ce înseamnă să fii CONECTAT?

Un client m-a întrebat odată asta în timpul unei ședințe de terapie. I-am răspuns printr-o parabolă: La marginea unui sat trăia un pustnic. Într-o zi, satul a fost ars. Fără să stea pe gânduri, pustnicul și-a luat bocceluța și a plecat în căutarea altui sat, la marginea căruia să locuiască.

Această poveste simplă ilustrează un adevăr esențial: suntem făcuți să trăim împreună. De când oamenii trăiau în peșteri și dansau în jurul focului, am avut nevoie unii de alții. Nevoia de a fi conectați nu s-a schimbat deloc de atunci, chiar dacă vremurile s-au schimbat.

Suntem conectați atunci când simțim că avem un loc al nostru, când simțim că aparținem unei familii, unei relații de cuplu, unui grup de prieteni, unui loc de muncă sau unei comunități.

Când această nevoie nu este împlinită, ne simțim singuri, izolați, dați la o parte. Poate fi un sentiment care ne-a însoțit din copilărie și care ne-a influențat dezvoltarea ca adulți. Putem ajunge să credem că este ceva în neregulă cu noi sau că ceilalți nu sunt de încredere.

Cum îți poți împlini nevoia de CONECTARE?

Te poți simți conectat cu oamenii care împărtășesc interese și pasiuni similare cu ale tale sau cu cei alături de care te simți confortabil. Există astfel de persoane în viața ta? Dacă da, petrece mai mult timp cu ele. Dacă nu, nu este totul pierdut. Fiecare zi aduce oportunități noi pentru a întâlni astfel de oameni. Poți începe prin a participa la ateliere, evenimente sau alte activități unde poți întâlni persoane cu aceleași interese ca și tine. De asemenea, poți încerca să identifici acele persoane din viața ta cu care ai lucruri în comun și să aprofundezi relația.

În esență, împlinirea nevoii de conectare te va ajuta să simți că aparții, să te simți valoros și înțeles. Acesta este primul pas către o viață emoțională echilibrată și împlinită.

Sexualitatea și educația sexuală – cum să le re-înveți ca adult


Illustration by Emma Darvick

Sexul este firesc, plăcut și unic pentru fiecare persoană în parte.

Oare câți dintre noi au învățat sau au înțeles asta despre sex? Îmi aduc aminte de lecțiile de anatomie din clasa a 7-a, când ni s-au predat aparatele reproducătoare, moment în care unii dintre noi eram pe sub bănci de râs, alții de rușine. Apoi, prin liceu, venise o doamnă care ne-a vorbit despre SIDA și ne-a arătat cum se pune un prezervativ pe o banană. În școală, educația sexuală se limita la orele de anatomie, la a se enumera bolile cu transmitere sexuală și metodele de contracepție.

În familie, educația sexuală era făcută așa cum au înțeles părinții să o facă sau lipsea. Generații la rând am crescut cu o imagine distorsionată despre sex și educație sexuală: “sexul este murdar; este păcat să faci sex; este rușinos să faci sex; dacă faci sex, vei muri; femeile care fac sex sunt curve; femeile nu trebuie să simtă placere; educația sexuală îi învață pe copii să facă sex; educația sexuală le fură inocența copiilor;”

Adolescența este o perioadă a curiozității și a descoperirilor. Înainte de ‘89 și după, resursele despre educație sexuală erau limitate. Era educația religioasă care evidenția căile greșite de a-ți exprima sexualitatea – care, în mod ironic au servit ca o educație sexuală mai bună decât să nu fi învățat nimic. Au fost apoi revistele și filmele porno, care au luat avânt, imediat după Revoluție, dar și filmele artistice unde erau prezente scene de sex. Filmele și mass-media au completat spațiile libere pentru a înțelege cum funcționează, de fapt, sexul. Ceea ce nu a făcut decât să producă și mai multă confuzie.

Educația bazată pe evitare și pe rușine nu a servit atunci și nu servește nici în prezent. Lecțiile învățate despre sex și educație sexuală au fost de neclintit. Ne-au impactat imaginea despre sine, despre corpul nostru, despre cum suntem noi, ca femei, despre cum sunt bărbații, despre relațiile în care am intrat și alegerile pe care le-am făcut, despre funcționarea în cuplu și în intimitate.

Sexualitatea este ca o călătorie. Noi suntem ființe sexuale încă de la naștere și pe tot parcursul vieții. Orice zi este potrivită să re-învățam despre sex, sexualitatea și educație sexuală.

Când am început să caut informații și să învăț despre ce înseamnă sexualitate și educație sexuală, am fost uimită să aflu că există atât de multe informații despre care eu nu știam sau despre care nu am avut ocazia să învăț.

Sexualitatea și educația sexuală cuprinde 4 mari categorii:

1. Informații despre corp, dezvoltarea lui și cum funcționează

2. Intimitate, percepția asupra propriei intimități și cum o percepem în relație cu ceilalți

3. Sănătate emoțională, care se refera la: încrederea în sine, imaginea despre propiul corp, cum să dezvolți relații sănătoase, informații despre identitatea de gen (heterosexualitate, homosexualitate, bisexualitate)

4. Siguranță și protecție: în relație cu ceilalți (cum să recunoști și să te protejezi de un abuz sexual), în mediul online, modul în care mass-media poate influența imaginea despre corp, nuditate, sexualitate și sex.

Dintre aceste categorii, care iți sunt cele despre care ai cele mai multe informații și despre care ai puține informații sau deloc?

Iată o sugestie legată de cum ai putea să re-înveți despre sexualitate și educație sexuală:

Informează-te despre corpul tău și cum funcționează. Se poate să nu fi reținut prea multe de la lecțiile de anatomie sau chiar să nu-ți fi plăcut anatomia. Sau poate sunt informații noi pe care le-ai putea afla.

Clarifică care sunt credințele, valorile, limitele, opiniile pe care le ai față de sex și sexualitate Chiar dacă le-ai primit din familie, școală sau din educația religioasă, nu înseamnă că tot ce învățam ne este de folos. Părinții, educatorii sau alte persoane de referință ne transmit lucurile pe care le-au învățat la rândul lor. O parte sunt de folos, desigur. O parte, însă, nu sunt sau nu ne folosesc nouă. Dacă te încurcă în viață înseamnă că nu iți este de folos.

Dă-ți voie să afli și să experimentezi plăcerea și propria sexualitate. Plăcerea este o parte esențială și fireasca în viață sexuală. A o descoperi poate să fi o sursă de hrană emoțională și psihică.

Niciodată nu este prea tărziu să iți descoperi sexualitatea și să o explorezi.

Tu știi ce este cel mai bine pentru tine. Comunică-i partenerului tău care sunt nevoile și limitele tale. Află care sunt nevoile și limitele partenerului. Sexul este un act în care ceea ce se întâmplă trebuie să fie dorit de ambii parteneri, ambii să fie de acord cu ce se întâmplă, ambii să se simtă în siguranță și să simtă plăcere.

De ce ne îndrăgostim de parteneri nepotriviți?


sursa foto: necunoscuta

Scria cineva pe un blog, despre bărbații pe care îi alegem în viață noastră, cum că ar trebui să alegi bine din start, decât să încerci să îl schimbi, mai apoi. Ce bine ar fi să fie așa! Ar salva toate relațiile și căsniciile nefericite. Și, totuși, viața nu este așa de simplă. O parte din noi iubesc prea mult. Și pentru că iubesc prea mult, suferă prea mult.

De ce alegem parteneri nepotriviți? De ce totul este roz la început, apoi se destramă și suferim? Este ceva în neregulă cu mine? Nu, nu este ceva în neregulă cu tine și nu a fost niciodată!

Cu toții avem nevoie de iubire. Fiecare are un rezervor de iubire, care se umple în copilărie, în funcție de cât de multă iubire am primit și cum am fost tratați de părinți sau cei care ne-au îngrijit. Când rezervorul nu a fost suficient umplut, vom căuta iubirea în relație cu alte persoane, de regulă cu partenerii pe care îi alegem. Și pentru că golul pe care îl avem s-a creat la acea etapa de vârstă, în care am avut nevoie în mod firesc de iubirea mamei sau tatălui, inconștient vom alege parteneri care să le semene. În mod inconștient, simțim nevoia de a recupera ceea ce atunci aveam nevoie să primim și nu am primit.

Când ne îndrăgostim și suntem invăluiți de euforie, suntem cei mai fericiți. Îl vedem pe partener ca fiind ideal, cel pe care ni l-am dorit dintotdeauna. Avem senzația că ne umplem rezervorul de iubire. Sperăm că partenerul ne va umple acel gol pe care îl purtăm în noi. Dar acest lucru nu se poate întâmpla. Pentru că iubirea care trebuia să fie acolo, în golul rămas, era cea de care aveam nevoie atunci, la acea vârstă, de la părinții noștri. Iubirea din perioada de adult este un alt tip de iubire și partenerii nu pot suplini ceea ce nu ne-au oferit părinții.

După ce euforia și starea de îndrăgostire dispar, se instalează suferința. Fie pentru că ne îndrăgostim de persoane care nu ne răspund la fel și care ne resping. Fie relația se termina brusc. Fie, rămânem în relație și descoperim că persoana de care ne-am îndrăgostit nu mai este aceeași. Pentru că nu înțelegem ce se întâmplă, deseori dăm vina pe partener pentru că s-a schimbat. Ne mobilizam să îl facem să devină ca la început, din speranța că vom putea recrea ceea ce am simțit când ne-am îndrăgostit. În astfel de situații, relația se poate termina după câțiva ani, pot apărea infidelități, timp în care rămânem în relație o perioadă, sau rămânem în relație toată viața.

Ca să ieșim din acest tipar, e nevoie să vindecăm acea parte din noi care s-a simțit neiubită sau mai puțin iubită. Avem nevoie să înțelegem de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Avem nevoie să creem noi instrumente care să ne ajute să alegem parteneri potriviți și să ne umplem rezervorul iubirii într-un mod sănătos. Căci, după cum spunea Alferd Adler, mai important decât ceea ce ai este ce faci cu ce ai.