Etichetă: #vindecare

Zona ta de confort nu e o cușcă. E un spațiu pe care îl construiești.

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

Nu mi-a plăcut niciodată cum sună expresia „să ieși din zona de confort”. De fiecare dată când o aud, parcă simt presiunea de a mă arunca în necunoscut, fără plasă de siguranță.

Hai să vedem altfel: ce se întâmplă când ieși brusc din zona de confort? De multe ori, corpul și mintea intră în stare de alertă. Stres, anxietate, nesiguranță. Te forțezi să faci ceva pentru care poate nu ești pregătit și, în loc să crești, te blochezi.

Am întâlnit-o cel mai des folosită atunci când se făcea referire la dezvoltarea personală. De parcă dezvoltarea personală ar însemna doar să te arunci în necunoscut, să îți forțezi limitele și să faci lucruri care te sperie. Nu sună prea plăcut, nu?!

Dar dacă nu e despre a fugi din zona de confort, ci despre a o face mai mare, mai flexibilă, mai a ta? Dacă, în loc să sari în necunoscut, ai începe să îți lărgești treptat zona de confort? Să adaugi, pas cu pas, noi experiențe pe care le poți gestiona?

Gândește-te la ceva ce acum faci cu ușurință, dar care cândva îți părea imposibil. Poate prima dată când ai vorbit în fața unui grup, primul drum singur într-un oraș necunoscut sau prima decizie pe care ai luat-o doar pentru tine. La început, a fost inconfortabil. Acum? Poate că îți este mai ușor decât cum a fost pentru prima dată.

Creșterea nu vine din forțare, ci din adaptare. Nu trebuie să te arunci în gol, ci să construiești punți. Să repeți, să înveți, să îți dai timp.

Îmi amintesc primul meu traseu pe munte, pe vârful Grohotiș. Era unul ușor care, la momentul respectiv, părea un adevărat obstacol. Și totuși, am continuat. Mai târziu, am urcat pe Vârful Omu – un traseu considerat mult mai dificil. Dar de data asta, mi s-a părut mai ușor decât primul traseu. :)) Nu pentru că muntele s-a schimbat, ci pentru că eu mă schimbasem. Îmi lărgisem zona de confort.

Acesta este procesul de lărgire a zonei de confort: prin repetiție și învățare, facem față la provocări mai mari, iar ceea ce părea imposibil devine doar o altă etapă de creștere.

Zona ta de confort nu este o cușcă, ci un spațiu pe care îl poți modela. Cu fiecare pas mic, devine mai largă, mai sigură, mai încăpătoare. Și da, uneori vei simți disconfort, dar nu pentru că ai ieșit din ea, ci pentru că ai făcut-o mai mare. 🌿✨

Cum sună să îți lărgești zona de confort?

Pentru mine sună a creștere autentică, în ritmul meu, fără presiune și panică. Sună ca atunci când înveți să înoți: nu te arunci direct în apă adâncă, ci începi acolo unde simți că poți face față, apoi, încet-încet, explorezi mai departe. Sună a siguranță, curaj și progres – toate în același timp. 🌿✨

În fotografie eram pe vârful Grohotiș. 🙂

Poveștile care ne țin în viață: despre bunici, foamete și legături care dăinuie

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

Bunicul îmi povestea că, în timpul foametei, a fost trimis să culeagă roșii în Banat. Era doar un copil. A supraviețuit mâncând roșii. Îmi mai spunea că, pe atunci, oamenii dădeau un bou pentru un sac de porumb.

Bunica îmi spunea că a trecut prin aceleași vremuri grele hrănindu-se cu fructe din copaci. Iar când nici acestea nu se mai găseau, făcea mămăligă din semințele plantelor din care se confecționau mături.

Bunicii mei au trăit vremuri grele, iar perioada foametei a fost una dintre cele mai cumplite încercări. În ciuda lipsurilor cumplite, au rezistat. Și-au găsit puterea în legătura cu familia, cu pământul și cu oamenii din jur.

Amândoi au avut o viață lungă, au fost lucizi și activi până în ultima clipă. Nu își arătau vârsta și iubeau viața cu fiecare fibră a lor. Natura era parte din ei, și ei erau parte din natură. Animalele îi înconjurau cu afecțiune—când bunicul era în grădină, găinile i se urcau pe umeri și pe pălărie, iar bunica își îngrijea florile ca și cum ar fi fost ființe vii. Se bucurau de ploaie și de soare, de frumusețea simplă a fiecărei zile.

Astăzi, există mâncare din abundență, și totuși, trăim o altfel de foamete: foamea emoțională și spirituală. În ciuda lipsurilor, bunicii mei au avut unii pe alții. Comunitatea a fost sprijinul lor. Vatra satului era ca un pântec hrănitor, oferindu-le puterea de a merge mai departe.

Modernismul (și nu, nu am nimic împotriva lui!) a adus cu sine o tendință de izolare. Suntem împreună, dar atât de separați. Ne dăm like-uri și inimioare pe rețelele de socializare, fiecare în bula lui, în fața unui ecran. Ne lipsește contactul real, prezența autentică a celorlalți.

Prin metoda terapeutică Rădacini puternice® ne putem hrăni rădăcinile și putem înflori. Aceasta este poarta spre înțelegerea propriei noastre povești de viață, așa cum a fost scrisă ea de-a lungul generațiilor din care ne tragem. Este legătura cu străbunii noștri și cu darurile lor. Aceste daruri ne pot hrăni rădăcinile, ne pot ajuta să creștem și să înflorim. Ne învață cum să fim împreună, cum să redescoperim puterea comunității.

Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie să ne întoarcem către noi înșine și unii către ceilalți. Să ne ascultăm, să ne sprijinim, să ne bucurăm împreună. Pentru că adevărata bogăție nu stă doar în ceea ce avem, ci în cine suntem și în legăturile pe care le construim.

🌿 Să ne hrănim din rădăcini pentru a putea crește mai departe. Să redevenim împreună.