Categorie: Gânduri între terapii

Ochelarii invizibili: cum ne alegem realitatea.

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

Zilele trecute am intrat într-o librărie. Îmi place mult atmosfera din librarii și, deși, în mare parte îmi comand cărți online, din când în când aleg să merg în libararii. Am ochit o carte care îmi părea interesantă și pe care era atașată o oferta de nerefuzat pe care scria 2 + 1 gratis. Entuziasmată, mi-am mai ales încă o carte și m-am dus la casă. Acolo, spre surprinderea mea, am aflat că oferta se referea la 3 cărți, dintre care cea mai ieftină iți este oferită gratuit.

Am văzut ce am vrut să văd. Facem cu toții asta. Alegem ce vrem să vedem despre noi înșine, la locul de muncă, în relații și despre viață, în general. Ne punem acești ochelari și refuzăm să îi dăm jos, chiar și pentru o viață întreagă. Poate pentru că nu știm ce vom face dacă vedem lucurile așa cum sunt, poate că este prea dureros sau ne ajută într-un fel, ne împlinește un scop de care nu suntem conștienți.

Pentru moment este mai confortabil, mai ușor, mai bine. Ne dă impresia că ne descurcăm, că o să rezolve lucrurile sau o să treacă de la sine. Uneori, poate fi așa. De cele mai multe ori, nu. Păstram în noi lucruri nespuse, reduse la tăcere, care se transformă în suferință. O purtăm cu noi, devenim dependenți, ne transformă, devine stil de viață.

În astfel de momente este bine să știm că totul poate fi și altfel, după cum spunea Alfred Alder. Și altfel înseamnă și bine sau mai bine. Poate să însemne fară suferință, să vedem ce este. Căci ce este, este, ce nu este, nu este. Atât de simplu poate fi și atât de altfel.

Ca să simțim bucurie, trebuie să ne eliberăm de frică.

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

sursa foto: necunoscuta

Aș vrea să scriu despre bucurie însă îmi vine în minte frica. Și, deși n-am crede, ca să trăim bucurie este necesar ca mai întăi să ne eliberăm de frică. Să ne lepădam de frică, așa cum îndepărtam foile de ceapă, una câte una, până ajungem la miezul de unde încolțește viața. Și ca să facem asta ne trebuie timp și răbdare, că să luam fiecare foaie în parte, până ajungem la miezul ființei noastre care este viu și care așteaptă să fie redescoperit.

Ca să simțim bucurie, trebuie să lăsăm frica să iasă, să o eliberăm de unde și-a făcut loc pe nevăzute și nesimțite, cu fiecare experiență pe care am trăit-o și care a făcut să ne doară. Și ce greu poate fi când majoritatea dintre noi a învățat să nu își exprime emoțiile, în special cele negative. Ni s-a spus de-atâtea ori să tăcem, să nu vorbim, să nu plângem, să nu ne fie frică. Toate emoțiile pe care le-am simțit în copilărie și nu au fost lăsate să iasă, le-am îngropat adânc în noi, am învățat să le ignorăm, să le renegăm și să trăim cu ele.

Am ajuns să nu mai știm cine suntem, ne-a făcut să fim nesiguri, anxioși, perfecționiști, depresivi, să căutam confirmări când vrem intrăm într-o relație sau când vrem să ieșim din una care ne face rău, când vrem să ne schimbăm job-ul sau să facem ceea ce ne place cu adevărat, să punem limite, să spunem nu, să avem încredere în noi și în ceilalți, să ne apropiem de oameni, să ne facem prieteni, să fim îngroziți de singurătate, să trăim viața așa cum ne-am dori.

Când începem să ne eliberăm de frică, eliberăm toate acele emoții care ne-au făcut să suferim și facem loc bucuriei să izvorască în noi și în viața noastră.  Compasiunea de sine, modul blând, plin de bunavoință de a ne uita la noi poate fi un început bun.