Categorie: Psihologie Adleriană

Cum să îți ghidezi inima: de la tiparele din copilărie la iubire conștientă

Publicat pe de Psihoterapeut Ioana Bejan

În mod firesc, când ne îndrăgostim ne imaginăm că vom avea o relație fericită până la adânci bătrâneți. Când nu ni se răspunde la fel sau durează puțin, putem rămâne cu impresia că este ceva în neregulă cu noi și suferința poate fi și mai mare. Acest aspect este valabil și dacă suntem într-o relație de lungă durată care nu mai este cum a fost la început.

De regulă, ne îndrăgostim de modelul de bărbat sau de femeie oferit de tata, mama sau de adulții care ne-au crescut. Ne-am uitat cum și-au exprimat sau nu afecțiunea unul pentru celălălat și am tras propriile noastre concluzii despre cum sunt femeile, cum sunt bărbații, cum este iubirea. Concluziile noastre au devenit observații memorabile, care s-au transformat în credințe și cu ele am pornit la drum, în viața de adult.

Alfred Adler spune: Urmează-ți inima dar ia și mintea cu tine. Sa fii atras/atrasă de ce ne este familiar nu este greșit sau rău. Modul în care ne conectăm la bărbații sau femeile de care suntem atrași, la partener/parteneră poate face diferența.

Te poți conecta de la nivelul copilului de 0-7 ani . La nivelul acesta te afli în zona unde te poți întâlni cu neliniștile, fricile, neîmplinirile, suferințele și chiar traumele pe care le-ai trăit în perioada copilăriei . Aici te afli în zona unde ies la suprafață credințele pe care ți le-ai format despre cum sunt femeile, cum sunt bărbații și cum este iubirea. Și tot de aici se activează și promisiunile că o să faci mai bine decât au făcut părinții.
Când te afli aici, copilul preia conducerea mașinii vieții tale: a ceea ce simți, gândești, spui și faci. Adultul nu mai este în control sau are control limitat.

Când te conectezi la nivelul adultului cu vârstă din buletin, te afli în etapa în care poți fi conștient/conștientă de credințele formate în copilărie și poți învăța cum să ai control asupra lor. Astfel, ești mai conștient de stilul tău de viață (adică de personalitatea ta), de nevoile și limitele tale. Aici, adultul preia conducerea mașinii vieții tale: a ceea ce simți, gândești, spui și faci. Copilul nu mai este în control sau are control limitat.

De la nivelul adultului cu vârsta din buletin poate să îți fi mai ușor să îți dai seama dacă tu și bărbatul sau femeia față de care simți atracție aveți viziuni comune legat de ce tip de relație vă doriți, ce aveți în comun și în măsură rezonează viziunile voastre asupra vieții.
Dacă te afli deja într-o relație de cuplu, poate să te ajute să înțelegi care este limbajul tău de iubire, care este al partenerului, ce vă poate încurca în relație, ce aveți în comun, cum puteți să îmbunătățiți relația sau, după caz, dacă este timpul să ieșiți din ea.

* artistul pozei – Amanda Oleander



			
		

	
	



			
				



			

			
				
			
		

	
	

		
		
Spune-mi când te-ai născut în familia ta, ca să îți spun cine ești

				

			Publicat pe  de Psihoterapeut Ioana Bejan		

			



			


			








Ordinea în care am apărut în familia în care ne-am născut/am crescut, ne influențează dezvoltarea stilului vieții (adică, a personalității). Poți fi copil unic, fratele/sora mai mare, al doilea născut, copilul născut la mijloc sau fratele/soră mai mică.





Copilul unic





Primește toată atenția, nu trebuie să împartă cu alt frate sau altă soră. Poate învăța despre sine că totul i se cuvine și, tendința să vă fi să se orienteze mai mult spre a obține pentru sine și mai puțin spre a împărți cu ceilalți. El poate să crească într-o lume a adulților și, din acest motiv se poate maturiza mai repede. El învață cum să facă față nevoilor și solicitărilor adulților astfel încât, când va deveni adult, poate să se înțeleagă mai bine cu persoane mai în vârstă sau într-o poziție de autoritate față de el.





Poate să prefere singurătatea, însă nu înseamnă că nu poate fi sociabil. Poate să întâmpine dificultăți în a crea legături emoționale profunde cu ceilalți, tendința sa fiind spre a evita să împărtășească din trăirile, emoțiile și experiențele sale.





Părinții copilului unic pot avea tendința de a-l răsfăța astfel încât va caută atenția celorlalți și, dacă acest lucru nu se întâmplă, va crede că viața este nedreaptă cu el. De asemenea, părinții copilului unic pot să aibă așteptări mari de la el, ceea ce îl poate determina să dezvolte perfecționismul și competitivitatea.





Primul născut





A fost pentru o perioadă copiul unic, perioadă în care a primit toată atenția. Când apare fratele sau sora, el își pierde poziția de copil unic și devine fratele/sora mai mare. El va tânji după locul pe care l-a avut și se poate dezvolta ca o persoană care își dorește să fie mereu pe primul loc, competitivă.





Dacă venirea pe lume a fratelui sau surorii a fost înțeleasă și acceptată de către primul născut, acesta se poate dezvolta că fiind un bun lider, ambițios, cu tendința de a obține recunoașterea celorlalți, să îi ajute și să îi protejeze pe ceilalți.





Dacă venirea pe lume a fratelui sau surorii a nu fost înțeleasă și acceptată de către primul născut, va apărea descurajarea, care se poate manifesta prin sentimente de inutilitate, că nu își găsesc un loc, că nu sunt importanți, că nu aparțin. Dezvoltarea acestor sentimente pot fi încurajate și accentuate mai ales dacă părinții obișnuiesc să facă comparație între copii. Unii dintre prim-născuți vor căuta să își estompeze din aceste sentimente prin tendința spre perfecționism.





O alta trăsătură pe care o poate dezvolta primul născut este responsabilizarea. Deseori, frații/surorile mai mari sunt responsabilizați de părinți să aibă grijă de frații/surorile mai mici sau se autoresponsabilizează. Ca adult, poate deveni o trăsătură accentuată a personalității sale, cu tendința de a-și asuma prea multe responsabilități.





Ca o paranteză:
În funcție de cum a perceput venirea pe lume a fratelui sau surorii, între copii poate sau nu să apară competiția, mai ales, dacă diferența dintre primul și al doilea copil este mică, între 1 și 5 ani. Aici, părinții au un rol important în a gestiona venirea pe lume a celui de-al doilea copil.





Copilul mai mare poate simți că i s-a luat locul iar al doilea copil se va strădui să își câștige un loc. La început, competiția se poate manifesta prin respingerea celui mai mic de către fratele/sora mai mare, mai apoi prin conflicte dese și se pot dezvolta ca find total opuși unul față de celălalt. Dacă nu este rezolvată în timp, competiția se va accentua și, la vârsta adultă se poate transforma în distanțare, chiar deteriorarea relației.





Copilul de mijloc sau Mijlociul





În funcție de cum s-a simțiț în poziția de copil de mijloc, poate să se dezvolte în două direcții:





Prietenos, se adaptează cu ușurința, foarte sociabil, comunicativ, orientat către a dezvolta relații cu ceilalți. Poate fi un bun mediator datorită poziției sale în cadrul familiei, îi este ușor să facă parte din echipe și poate fi liantul dintre membrii echipei. Poate fi orientat către dreptate, poate să militeze pentru ea și să aibă o toleranță mult mai scăzută față de nedreptate.





Sau se poate dezvolta cu sentimentul că este mereu în competiție cu ceilalți frați/celelalte surori, că se pune presiune pe el, se poate simți mereu „la mijloc”. Cei care sunt în poziția asta sunt în căutare permanență a locului sau în lume, că viața este nedreaptă. Pot dezvolta trăsături ca: agresivitatea, competiția și tendința spre a fi rebel.





Mezinul sau Ultimul născut 





Poate să aibă o poziție privilegiată, fiind cel mai mic și să fie tratat ca fiind „special”, motiv pentru care poate să câștige cu ușurință simpatia atât a fraților/surorilor, cât și a părinților. Pentru că tendința este de a fi pus în centrul atenției, poate să devină răsfățat. Astfel, poate să dezvolte trăsături ca: manipulator, să îi determine pe ceilalți să facă ce își dorește, tendința spre non-comformism, rebel.





Pentru că este ultimul venit în familie, se poate strădui în permanență să îi ajungă, chiar să îi depășească pe ceilalți frați. De regulă, sunt cei care sunt sufletul petrecerii, amuzanți, plăcuți.





În funcție de atmosfera familiei, dacă va fi una încurajatoare, poate să se dezvolte ca fiind: ambițios, spontan, cu inițiativă, orientat către a avea succes, chiar să își asume riscuri.
Dacă atmosfera familiei este descurajantă, atunci și el va crește cu acest sentiment, de descurajare, care se poate manifesta prin: așteptarea și tendința ca ceilalți să aibă grijă de el, tendința de a fi orientat foarte mult către sine, catrea propriile nevoi și interese și mai puțin spre nevoile celorlalți, dificultăți în a menține auto-disciplina.






P.S.: În fotografie, două fetițe fericite, cu primele lor păpuși în căruț (și tunsoarea castron, la modă pe atunci, care se poate întrezări de sub căciuli)


			
		

	
	



			
				



			

			
				
			
		

	
	

		
		
Cele 4 nevoie emoționale pentru o viață împlinită – CURAJ

				

			Publicat pe  de Psihoterapeut Ioana Bejan		

			



			


			








A patra nevoie emoțională de bază: nevoia de a avea CURAJ





Am ajuns la ultima nevoie emoțională fundamentală: nevoia de a avea curaj. Dar înainte de a aprofunda acest subiect, să facem o scurtă recapitulare a celor trei nevoi emoționale despre care am scris  în articolele anterioare: să ne simțim CONECTAȚI, să simțim că CONTĂM și să ne simțim CAPABILI.





Curajul nu înseamnă doar să fii îndrăzneț sau neînfricat. Nu trebuie să sari cu parașuta sau să faci expediții periculoase ca să ai curaj. A avea curaj înseamnă să fii conectat cu inima ta, cu esența ființei tale, și să trăiești în armonie cu cine ești cu adevărat. Etimologic, cuvântul „curaj” provine din latinescul cor, care înseamnă „inimă”. Cu cât suntem mai conectați cu inima noastră, cu atât avem mai mult curaj să fim noi înșine.





Curajul se manifestă atunci când suntem hotărâți și putem face față provocărilor vieții. Dar ce se întâmplă atunci când simțim că suntem inferiori, că nu putem depăși obstacolele sau că orice încercare este sortită eșecului? Acest lucru arată că nevoia noastră de a ne simți încurajați nu a fost împlinită.





De-a lungul vieții, mediul în care ne dezvoltăm joacă un rol crucial în formarea curajului nostru. La început, acest mediu este reprezentat de familia noastră. Dacă mediul în care am crescut nu ne-a oferit sprijinul necesar pentru a dezvolta curajul, s-ar putea să ne confruntăm cu frici și nesiguranțe. Cum nu există familii perfecte și trecutul nu poate fi schimbat, putem crea în prezent locuri și situații în care să ne simțim încurajați.





A avea curaj nu înseamnă să fii perfect sau să reușești de fiecare dată. Înseamnă să te cunoști pe tine însuți, să-ți înțelegi nevoile și limitele, și să ai încrederea de a acționa conform valorilor tale, chiar și atunci când te simți vulnerabil.





Cum ne putem hrăni curajul și cum îi putem încuraja pe cei din jur:





    

  1. Focalizează-te pe resurse și abilități: În loc să te concentrezi pe defecte sau eșecuri, încearcă să îți pui în valoare calitățile, talentele și reușitele. Acestea sunt sursele tale de putere.
    2. 




  2. Folosește cuvinte care să hrănească inima: Fii blând cu tine însuți și cu ceilalți. Complimentele, încurajările și cuvintele de susținere pot face minuni pentru încrederea și curajul cuiva. Criticile și reproșurile constante, în schimb, doar rănesc.
    3. 




  3. Crează momente de bucurie și conexiune: Fă lucruri care îți aduc bucurie și care te conectează cu ceilalți într-un mod pozitiv. Râsul, dansul, creativitatea și timpul petrecut cu cei dragi sunt surse de curaj și optimism.
    4. 




  4. Respectă-ți limitele și comunică nevoile: Curajul nu înseamnă să te forțezi dincolo de limitele tale. Este important să îți cunoști nevoile, să le respecți și să le comunici celor din jur într-un mod sănătos.
    5. 




  5. Acceptă greșelile cu înțelegere: Greșelile fac parte din procesul de creștere. În loc să te critici aspru sau să te pedepsești, încearcă să privești greșelile ca pe niște lecții. Majoritatea greșelilor sunt făcute din lipsă de cunoaștere sau din frică, nu din rea-voință.
    6. 




  6. Adoptă o atitudine de acceptare față de tine și față de ceilalți: Învață să te accepți așa cum ești și să îi accepți pe ceilalți fără a-i judeca. Există atâtea feluri de a fi și de a trai viața precum câți oameni sunt pe aceasta planetă (peste 8 miliarde). Nu este un fel de a trăi mai bun sau mai puțin bun iar fiecare persoană are dreptul să își urmeze propriul drum.
    7. 






Curajul nu este despre a fi perfect sau neînfricat. Este despre a fi autentic, a te cunoaște pe tine însuți și a avea încrederea de a acționa conform valorilor și nevoilor tale. Fiecare pas mic pe care îl faci cu curaj te ajută să devii o versiune mai puternică și mai împlinită a ta.











			
		

	
	



			
				



			

			
				
			
		

	
	

		
		
Cele 4 nevoie emoționale pentru o viață împlinită – CAPABIL

				

			Publicat pe  de Psihoterapeut Ioana Bejan		

			



			


			








A treia nevoie emoțională de bază: nevoia de a te simți CAPABIL





Nevoia de a te simți capabil este esențială pentru bunăstarea noastră emoțională și pentru încrederea în sine. Simțim că suntem capabili atunci când avem convingerea că putem să facem față provocărilor, să realizăm lucruri importante și să ne atingem obiectivele. Atunci când această nevoie este împlinită, ne simțim competenți, puternici și încrezători.





Când ne simțim neputincioși, inadecvați, că nu suntem în stare să facem lucruri sau că nu vom reuși niciodată, înseamnă că nevoia noastră de a fi capabili nu a fost împlinită. Aceasta sentimente pot fi rezultatul a unor experiențe dureroase, care pot să ne afecteze profund stima de sine și percepția asupra propriei noastre valori. 





Neîncrederea în propria capacitate poate avea rădăcini adânci în copilărie. De exemplu, poate că nu ni s-a dat ocazia să contribuim în familie prin sarcini și activități casnice, ceea ce ne-ar fi ajutat să ne dezvoltăm sentimentul de competență. Sau poate ni s-a spus deseori că „nu suntem buni de nimic”, „nu suntem în stare” sau „suntem prea mici” pentru a face un anumit lucru. Poate am fost criticați sau corectați frecvent atunci când am încercat să realizăm ceva, sau poate chiar am fost pedepsiți atunci când am greșit.





Aceste experiențe din copilărie ne pot modela convingerile despre noi înșine ca adulți. Ajungem să credem că nu suntem suficient de buni, că nu putem face nimic bine, sau că trebuie să facem totul perfect pentru a fi valoroși. Aceste convingeri ne pot împiedica să ne asumăm riscuri, să încercăm lucruri noi și să ne urmăm visurile.





Vestea bună este că nu este totul pierdut. Așa cum spunea Alfred Adler, totul poate fi diferit. Chiar și la vârsta adultă, putem lucra pentru a ne împlini nevoia de a ne simți capabili. Un prim pas este să ne concentrăm mai mult pe ceea ce putem face deja, pe ceea ce ne reușește și pe abilitățile pe care le avem. Chiar și micile realizări contează și ne pot oferi încredere în forțele proprii.





De asemenea, este important să fim blânzi cu noi înșine și să ne permitem să greșim. Greșelile fac parte din procesul de învățare și dezvoltare. În loc să ne criticăm sau să ne învinovățim, putem încerca să vedem fiecare eșec ca pe o oportunitate de creștere.





În final, ne putem aminti că perfecțiunea nu este necesară pentru a fi valoroși. A fi capabil nu înseamnă să facem totul perfect, ci să avem curajul să încercăm, să învățăm și să ne adaptăm. Fiecare pas înainte, oricât de mic ar părea, ne apropie de a ne simți mai capabili și mai încrezători în viața noastră de zi cu zi.











			
		

	
	



			
				



			

			
				
			
		

	
	

		
		
Cele 4 nevoie emoționale pentru o viață împlinită – CONTEZ

				

			Publicat pe  de Psihoterapeut Ioana Bejan		

			



			


			








A doua nevoie emoțională de bază, pentru a duce o viață împlinită: CONTEZ





Pentru a ne simți împliniți și fericiți, avem nevoie să știm că suntem semnificativi pentru cei din jurul nostru. Aceasta înseamnă să simțim că ceilalți au nevoie de noi, că suntem utili, ascultați și înțeleși. E vorba despre acea satisfacție care vine atunci când părerile, valorile și preferințele noastre sunt respectate și luate în considerare. Când simțim că ceea ce spunem și facem are un impact pozitiv, că suntem văzuți și apreciați, nevoia noastră de a conta este împlinită.

Ce se întâmplă când această nevoie nu este satisfăcută? Când ne simțim inutili sau nesemnificativi, apare un gol interior care poate duce la frustrare, tristețe și, în cele din urmă, la o scădere a stimei de sine. Lipsa sentimentului de importanță în relațiile noastre sau în viața de zi cu zi poate să ne afecteze profund bunăstarea emoțională.





Pentru a satisface această nevoie esențială, este important să ne construim relații cu persoane care țin cont de noi, care ne respectă valorile, credințele și nevoile. La rândul nostru, trebuie să oferim același respect și apreciere celor din jur. Aceasta creează un echilibru sănătos și o bază solidă pentru relații autentice și împlinitoare.





Un loc unde oamenii găsesc adesea acest sentiment de valoare este în cadrul unei ședințe de psihoterapie. Psihoterapia oferă un spațiu sigur unde te simți ascultat, unde părerile tale contează și unde poți explora liber cine ești și ce ai nevoie. Aici, putem simți că existăm cu adevărat, că suntem văzuți și înțeleși, iar acest lucru poate fi extrem de vindecător.





În concluzie, nevoia de a conta este un pilon esențial pentru bunăstarea noastră emoțională. Prin construirea unor relații bazate pe respect reciproc și prin căutarea unui spațiu unde ne simțim apreciați, putem să ne împlinim această nevoie și să trăim o viață mai plină de sens.
















			
		

	
	



			
				



			

			
				
			
		

	
	

		
		
Cele 4 nevoie emoționale pentru o viață împlinită- CONECTAREA

				

			Publicat pe  de Psihoterapeut Ioana Bejan		

			



			


			



 





Pentru a trăi o viață împlinită și pentru a ne simți bine cu noi înșine și în relațiile noastre, este esențial să ne îndeplinim cele 4 nevoi emoționale de bază. Aceste nevoi sunt ca un rezervor de combustibil pentru sufletul nostru. Dacă sunt împlinite, ne simțim valorizați, semnificativi, că aparținem, că suntem încurajați și că avem curaj.





Deși banii, statutul social, vacanțele luxoase, mașinile de top, o relație aparent perfectă sau o carieră de succes ne pot aduce bucurii pe termen scurt, nu vor fi suficiente dacă rezervorul nostru emoțional este gol. Când aceste nevoi emoționale nu sunt împlinite, vom simți mereu un gol interior, un „ceva” care ne lipsește fără să știm exact ce este. Acest gol poate deveni o sursă de stres major, care se poate transforma în anxietate sau depresie.





Așadar, vreau să-ți vorbesc despre cele 4 nevoi emoționale, cunoscute și sub numele de cei 4C: să te simți CONECTAT, să simți că CONTEZI, să te simți CAPABIL și să ai CURAJ.





Ce înseamnă să fii CONECTAT?





Un client m-a întrebat odată asta în timpul unei ședințe de terapie. I-am răspuns printr-o parabolă: La marginea unui sat trăia un pustnic. Într-o zi, satul a fost ars. Fără să stea pe gânduri, pustnicul și-a luat bocceluța și a plecat în căutarea altui sat, la marginea căruia să locuiască.





Această poveste simplă ilustrează un adevăr esențial: suntem făcuți să trăim împreună. De când oamenii trăiau în peșteri și dansau în jurul focului, am avut nevoie unii de alții. Nevoia de a fi conectați nu s-a schimbat deloc de atunci, chiar dacă vremurile s-au schimbat.





Suntem conectați atunci când simțim că avem un loc al nostru, când simțim că aparținem unei familii, unei relații de cuplu, unui grup de prieteni, unui loc de muncă sau unei comunități.





Când această nevoie nu este împlinită, ne simțim singuri, izolați, dați la o parte. Poate fi un sentiment care ne-a însoțit din copilărie și care ne-a influențat dezvoltarea ca adulți. Putem ajunge să credem că este ceva în neregulă cu noi sau că ceilalți nu sunt de încredere.





Cum îți poți împlini nevoia de CONECTARE?





Te poți simți conectat cu oamenii care împărtășesc interese și pasiuni similare cu ale tale sau cu cei alături de care te simți confortabil. Există astfel de persoane în viața ta? Dacă da, petrece mai mult timp cu ele. Dacă nu, nu este totul pierdut. Fiecare zi aduce oportunități noi pentru a întâlni astfel de oameni. Poți începe prin a participa la ateliere, evenimente sau alte activități unde poți întâlni persoane cu aceleași interese ca și tine. De asemenea, poți încerca să identifici acele persoane din viața ta cu care ai lucruri în comun și să aprofundezi relația.





În esență, împlinirea nevoii de conectare te va ajuta să simți că aparții, să te simți valoros și înțeles. Acesta este primul pas către o viață emoțională echilibrată și împlinită.











			
		

	
	



			
				



			

			
				
			
		

	
	

		
		
Tehnici utile pentru a nu te mai simți singur/singură

				

			Publicat pe  de Psihoterapeut Ioana Bejan		

			



			


			








Îmi aduc aminte de o parabolă pe care am auzit-o la un moment dat. Un pustnic locuia la marginea unui sat. Într-o zi, satul a ars. Pustnicul și-a luat bocceluța în spate și a plecat să caute un alt sat. Oamenii sunt făcuți să fie împreună, să comunice, să împărtășească, să creeze legături și să iubească.





Singurătatea aduce cu ea suferință, deznădejde, apăsare, durere, incertitudini, descurajare, disperare, până la anxietate și depresie. Putem să ne simțim singuri chiar și în cuplu sau în familie. Când ești singur ai impresia că ești condamnat pentru totdeauna la singurătate. Pandemia a accentuat sentimentul de singurătate. Perioada sărbătorilor poate să accentueze acest sentiment.





Sentimentul de a fi singur vorbește despre tine, despre cum te simți tu cu tine în interior, despre nevoile tale emoționale care au fost neîmplinite: de a fi conectat, de a simți că contezi, despre a te simți capabil și de avea curaj. Este fundamental ca aceste patru nevoi să fie împlinite.





Psihologia adleriană are o tehnica la îndemăna oricui, care ne poate ajuta să ne împlinim cele patru nevoi emoționale. Tehnica se numește “Poarta-te ca și cum”. Adică, poarta-te ca și cum nu ai fi singur/singură. Știu, poate părea absurd. Merita încercat, orice poate fi de folos. Când te porți ca și cum nu ai fi singur/singură, te ocupi de nevoile tale de bază și, în mod automat iți poți împlini și nevoile emoționale.





• păstrează-ți rutina zilnică, ocupa-te de igiena personală





• ocupă-te de îngrijirea spațiului în care locuiești





• fă-ți mici bucurii





• planifica-ți activități pe zile





• dacă lucrezi de acasă, îmbracă-te și aranjează-te ca atunci când mergeai la job





• tratează-te cu bunătate, iubire și respect





• reia legătura cu persoanele cu care ai avut la un moment dat o relație pozitivă





• ieși din casă cât de des poți (în parc, să te plimbi în jurul blocului, la cumpărături, în natură), ținând cont de precauțiile din prezent, în contextul pandemiei





• fă mișcare (poți să faci sport online)





• implica-te în activități (în prezent, totul se concentrează în mediul online, se organizează ateliere, workshop-uri, poți chiar să faci voluntariat)





 • de Paște, Crăciun, orice alta sărbătoare, zi de naștere sau orice alta zi cu semnificație, fă lucuri specifice acelei perioade, păstrează tradițiile






			
		

	
	



			
				



			

			
				
			
		

	
	

		
		
De ce ne îndrăgostim de parteneri nepotriviți?

				

			Publicat pe  de Psihoterapeut Ioana Bejan		

			



			


			



sursa foto: necunoscuta





Scria cineva pe un blog, despre bărbații pe care îi alegem în viață noastră, cum că ar trebui să alegi bine din start, decât să încerci să îl schimbi, mai apoi. Ce bine ar fi să fie așa! Ar salva toate relațiile și căsniciile nefericite. Și, totuși, viața nu este așa de simplă. O parte din noi iubesc prea mult. Și pentru că iubesc prea mult, suferă prea mult.





De ce alegem parteneri nepotriviți? De ce totul este roz la început, apoi se destramă și suferim? Este ceva în neregulă cu mine? Nu, nu este ceva în neregulă cu tine și nu a fost niciodată!





Cu toții avem nevoie de iubire. Fiecare are un rezervor de iubire, care se umple în copilărie, în funcție de cât de multă iubire am primit și cum am fost tratați de părinți sau cei care ne-au îngrijit. Când rezervorul nu a fost suficient umplut, vom căuta iubirea în relație cu alte persoane, de regulă cu partenerii pe care îi alegem. Și pentru că golul pe care îl avem s-a creat la acea etapa de vârstă, în care am avut nevoie în mod firesc de iubirea mamei sau tatălui, inconștient vom alege parteneri care să le semene. În mod inconștient, simțim nevoia de a recupera ceea ce atunci aveam nevoie să primim și nu am primit.





Când ne îndrăgostim și suntem invăluiți de euforie, suntem cei mai fericiți. Îl vedem pe partener ca fiind ideal, cel pe care ni l-am dorit dintotdeauna. Avem senzația că ne umplem rezervorul de iubire. Sperăm că partenerul ne va umple acel gol pe care îl purtăm în noi. Dar acest lucru nu se poate întâmpla. Pentru că iubirea care trebuia să fie acolo, în golul rămas, era cea de care aveam nevoie atunci, la acea vârstă, de la părinții noștri. Iubirea din perioada de adult este un alt tip de iubire și partenerii nu pot suplini ceea ce nu ne-au oferit părinții. 





După ce euforia și starea de îndrăgostire dispar, se instalează suferința. Fie pentru că ne îndrăgostim de persoane care nu ne răspund la fel și care ne resping. Fie relația se termina brusc. Fie, rămânem în relație și descoperim că persoana de care ne-am îndrăgostit nu mai este aceeași. Pentru că nu înțelegem ce se întâmplă, deseori dăm vina pe partener pentru că s-a schimbat. Ne mobilizam să îl facem să devină ca la început, din speranța că vom putea recrea ceea ce am simțit când ne-am îndrăgostit. În astfel de situații, relația se poate termina după câțiva ani, pot apărea infidelități, timp în care rămânem în relație o perioadă, sau rămânem în relație toată viața.





Ca să ieșim din acest tipar, e nevoie să vindecăm acea parte din noi care s-a simțit neiubită sau mai puțin iubită. Avem nevoie să înțelegem de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Avem nevoie să creem noi instrumente care să ne ajute să alegem parteneri potriviți și să ne umplem rezervorul iubirii într-un mod sănătos. Căci, după cum spunea Alferd Adler, mai important decât ceea ce ai este ce faci cu ce ai. 







			
		

	
	



			
				



			

			
				
			
		

	
	

		
		
Ochelarii invizibili: cum ne alegem realitatea.

				

			Publicat pe  de Psihoterapeut Ioana Bejan		

			



			


			








Zilele trecute am intrat într-o librărie. Îmi place mult atmosfera din librarii și, deși, în mare parte îmi comand cărți online, din când în când aleg să merg în libararii. Am ochit o carte care îmi părea interesantă și pe care era atașată o oferta de nerefuzat pe care scria 2 + 1 gratis. Entuziasmată, mi-am mai ales încă o carte și m-am dus la casă. Acolo, spre surprinderea mea, am aflat că oferta se referea la 3 cărți, dintre care cea mai ieftină iți este oferită gratuit.





Am văzut ce am vrut să văd. Facem cu toții asta. Alegem ce vrem să vedem despre noi înșine, la locul de muncă, în relații și despre viață, în general. Ne punem acești ochelari și refuzăm să îi dăm jos, chiar și pentru o viață întreagă. Poate pentru că nu știm ce vom face dacă vedem lucurile așa cum sunt, poate că este prea dureros sau ne ajută într-un fel, ne împlinește un scop de care nu suntem conștienți.





Pentru moment este mai confortabil, mai ușor, mai bine. Ne dă impresia că ne descurcăm, că o să rezolve lucrurile sau o să treacă de la sine. Uneori, poate fi așa. De cele mai multe ori, nu. Păstram în noi lucruri nespuse, reduse la tăcere, care se transformă în suferință. O purtăm cu noi, devenim dependenți, ne transformă, devine stil de viață.





În astfel de momente este bine să știm că totul poate fi și altfel, după cum spunea Alfred Alder. Și altfel înseamnă și bine sau mai bine. Poate să însemne fară suferință, să vedem ce este. Căci ce este, este, ce nu este, nu este. Atât de simplu poate fi și atât de altfel.