Cum am învățat să-mi iau ce e mai bun de la viață.


Să ştiu cum să îmi iau ce e mai bun de la viaţă este unul dintre principiile pe care aş fi vrut să le fi învăţat mai devreme.

M-am născut cu puţin timp înainte de Revoluţie. Ca majoritatea celor din generaţia mea, copilăria mi-a fost influenţată de modul de gândire sub un regim comunist, precedat de două războaie mondiale, cu tot ce au venit la pachet: suferinţă, abuzuri, foamete şi sărăcie.
Astfel încât, dictonuri de genul: „mulţumeşte-te cu ce ai, ce-o da Dumnezeu, să te mulţumeşti cu puţin”, m-au urmărit toată copilăria şi au devenit credinţe în viaţa de adult.

Şi ca un copil ascultător, aşa cum am învăţat să fiu, mare parte din viaţă, asta am făcut: m-am mulţumit cu puţin şi am primit în viaţa mea orice mi se ivea în cale.

Am lucrat mult timp pe bani foarte puţini, am acceptat condiţii de lucru dificile, am stat în relaţii nepotrivite pentru mine, nu am îndrăznit să îmi fac planuri prea mari de viitor şi, în general, am crezut despre mine că sunt o persoană neînsemnată, care nu poate mai mult şi care are o karmă grea şi este menită să plătească păcatele strămoşilor săi.

Rezultatul: episoade nesfârşite de depresie şi anxietate, o mare lipsă de încredere în mine/descurajare profundă, dificultăţi financiare, o imagine despre mine precară, relaţii superficiale.

Ani de-a rândul am căutat vindecarea în cele mai neadecvate locuri, cu oameni care se prezentau ca fiind terapeuţi, fără nicio pregătire sănătoasă şi cu profunde credinţe spirituale şi mai nesănătoase.

Pentru că aveam atât de puţină încredere în mine, nu aveam capacitatea de a îmi da seama cât de nepotrivite erau acele locuri pentru mine. Cu cât era mai frumos ambalat şi prezentat, mai atrăgător, mai promiţător, cu soluţii cât mai rapide de vindecare, cu atât era mai atractiv. 🤕

Ceea ce nu a făcut decât să pierd timp şi bani. Mai mult, mi-a întărit convingerea despre mine că sunt născută să duc o karmă grea, că am plăţi de făcut din vieţi anterioare şi că este destinul meu, ca prin chin şi suferinţă să îmi spăl păcatele din vieţile anterioare şi cele a strămoşilor mei. 🙈

Tot destinul (sau poate o stea norocoasă), a făcut ca, printre aceste căutări de a mă vindeca, să întâlnesc şi oameni potriviţi, pregătiţi, cu o gândire şi o etică profesională sănătoase. 🌟
Au fost colacul meu de salvare. M-au ajutat să ies din zone nepotrivite mie şi mi-au oferit o nouă direcţie. La început am avut nevoie de ajutor să o construiesc, în timp, am învăţat să o construiesc singură. 🍀

Am învăţat să îmi transform suferinţele şi descurajarea în calităţi şi puteri. Am învăţat ce am avut de învăţat din toţi anii de rătăcire şi, la rândul meu, să ajut oameni care sunt unde am fost eu, să îşi construiască o nouă direcţie. ❤️

Am învăţat că eu sunt cea care alege ce să îşi ia de la viaţă şi că pot să fac asta. Am învăţat cum să iau ce am nevoie, cum să fac diferenţa dintre ce este potrivit şi ce nu este potrivit pentru mine. Am învăţat că viaţa poate fi trăită şi cu bine, frumos şi bun.
Am învăţat cum să fiu fericită! ❤️

Dacă ai citit până la capăt şi te regăseşti în povestea mea de viaţă, te invit să lucrăm împreună.

De ce femeile suferă de boli autoimune?


“80% dintre persoanele care suferă de boli autoimune sunt femei. Acestea sunt boli în care sistemul imunitar se întoarce împotriva corpului pe care ar trebui să-l protejeze.

De ce femeile? Pentru că cine, în această cultură, este programat să aibă grijă mereu de nevoile emoționale ale tuturor, să preia stresul celorlalți, să se identifice cu îndatoririle și rolul său, să fie mereu drăguță, să nu fie mânioasa în mod sănătos și să se simtă responsabilă pentru sentimentele altora? Femeile. Nu e o chestiune de gen, ci una culturală.”

- dr.Gabor Mate în podcastul The Mel Robbins Podcast (episod "Dr. Gabor Maté – The Shocking Link Between ADHD, Addiction, Autoimmune Diseases & Trauma) – linkul în primul comentariu


Șocant, nu?! Te regăsești printre aceste femei?
Eu, cu siguranță. O mare parte din viața mea m-au durut genunchii și gambele. Frecvent am în corp amorțeli și dureri.
Poate te gândești: e normal, pe toți ne doare câte ceva. Nu, nu este normal! Este normalizat. Adică, este perceput ca fiind ceva normal pentru că majoritatea simt ca noi.

Am învățat să avem grijă de ceilalți și ne-am uitat pe noi.
Am învățat să facem de toate și, cât mai multe în același timp.
Am învățat să ne descurcăm și să nu cerem ajutorul.

Am învățat că o femeie trebuie să fie:
- gospodina perfectă
-gazda perfectă
- mama perfectă
- soția perfectă
- să aibă un job unde, de regulă, i se cere performanță
- să aibă corpul perfect și arate bine pe stradă

și poate mai sunt.

Și, zi de zi, ne-a străduit să fim așa, în toate rolurile.
Rezultatul: ne epuizăm și nu mai avem timp pentru noi. Pentru că suntem învățate și obișnuite să dăm 2000% pentru ceilalți.

Cum te onorezi?, am fost întrebată, la un moment dat. Și nu am știut ce să răspund.

Nu înțelegeam ce înseamnă. Am căutat în dicționar și tot nu mi-a fost clar. Apoi am căutat să înțeleg. Și mi-a luat timp să pot procesa ce am descoperit pentru că era foarte simplu!

Am aflat că a te onora înseamnă:

- să te duci la toaletă când ai nevoie, să nu amâni
- să bei apă când ai nevoie
- să mănânci când ți-e foame
- să te odihnești, să dormi și sau te relaxezi când ai nevoie
- să faci activitățile pe rând (termini ceva și apoi te apuci de altceva); sau să le împarți pe categorii și pe zile;
- să spui nu când simți să spui nu;
- să ieși din medii, spații sau relații unde nu îți este bine;
- să îți oferi timp doar pentru tine;
- să îți cumperi ce îți place; să mănânci ce îți place; să faci ce îți place;
- să iei pauze atunci când ai obosit
- să ceri ajutorul și să accepți ajutorul
- să îți cunoști corpul și să îți organizezi zilele și activitățile în funcție de fazele ciclului menstrual

Pare mult? Pare dificil? Te gândești că nu o să poți?

Dar ai obosit, simți că așa nu mai merge, că trebuie să faci ceva, să schimbi ceva?

Alege un singul lucru din lista. Unul singur. Cel care ți se pare cel mai simplu, cel mai la îndemăna, pe care crezi că ți-e cel mai ușor să îl faci. Și fă-l timp de o lună, constant.

Și încă ceva!
Nicio femeie, dar absolut nicio femeie nu poate să fie perfectă în toate rolurile pe care le are! Însă poți să faci cât de bine poți tu, cu resursele pe care le ai. Dacă poți.

Să-ți mai spun?! :)
Nu toate femeile sunt făcute să fie în toate rolurile impuse de societate. Și e ok să fie așa.
Nu trebuie să fii mamă, soție, iubita, femeie de carieră, gospodină, să arați ca de pe reviste în același timp!

E ok să fii așa cum îți este bine ție și cum ți se potrivește cu cine ești tu! Atât.

Despre frică, apropiere și vindecare.


M-am trezit cu gândul ăsta în minte: mulți dintre noi am învățat, mai devreme decât ar fi trebuit, că apropierea doare.

Poate pentru că am fost respinși. Neacceptați. Poate pentru că nu ne-am simțit iubiți sau văzuți. Nici acasă, nici la școală, nici printre cei care ar fi trebuit să ne ofere siguranță.

Așa că ne-am construit o armură. O formă de protecție. Am învățat cum să nu ne mai arătăm prea mult. Să nu mai fim vulnerabili. Să ținem oamenii la distanță.

Pentru că e mai sigur așa. Dar e și mai singur.

Armura asta ne apără, dar ne izolează. Și oricât am încerca să părem puternici, adevărul e că omul are nevoie de conexiune. De apropiere.

Așa cum spune și Brené Brown în Curajul în sălbăticie, antidotul la singurătate este apropierea. Nu oricum — ci în felul tău. În ritmul tău.

Poți începe cu întrebări simple:

🔸 Ce au bun de oferit oamenii din jurul meu?
🔸 În ce fel rezonează cu mine, cu viața mea?
🔸 Cum aș putea construi o punte între mine și ei?
🔸 Ce m-ar ajuta să simt că e sigur să fiu eu?

Apropierea nu înseamnă să renunți la tine. Înseamnă să îți dai voie să fii văzut — un pic câte un pic.

Poate că vindecarea începe exact acolo: într-o relație blândă, sinceră, umană.

Tu cum faci să te apropii de ceilalți, fără să-ți pierzi echilibrul?

Zona ta de confort nu e o cușcă. E un spațiu pe care îl construiești.


Nu mi-a plăcut niciodată cum sună expresia „să ieși din zona de confort”. De fiecare dată când o aud, parcă simt presiunea de a mă arunca în necunoscut, fără plasă de siguranță.

Hai să vedem altfel: ce se întâmplă când ieși brusc din zona de confort? De multe ori, corpul și mintea intră în stare de alertă. Stres, anxietate, nesiguranță. Te forțezi să faci ceva pentru care poate nu ești pregătit și, în loc să crești, te blochezi.

Am întâlnit-o cel mai des folosită atunci când se făcea referire la dezvoltarea personală. De parcă dezvoltarea personală ar însemna doar să te arunci în necunoscut, să îți forțezi limitele și să faci lucruri care te sperie. Nu sună prea plăcut, nu?!

Dar dacă nu e despre a fugi din zona de confort, ci despre a o face mai mare, mai flexibilă, mai a ta? Dacă, în loc să sari în necunoscut, ai începe să îți lărgești treptat zona de confort? Să adaugi, pas cu pas, noi experiențe pe care le poți gestiona?

Gândește-te la ceva ce acum faci cu ușurință, dar care cândva îți părea imposibil. Poate prima dată când ai vorbit în fața unui grup, primul drum singur într-un oraș necunoscut sau prima decizie pe care ai luat-o doar pentru tine. La început, a fost inconfortabil. Acum? Poate că îți este mai ușor decât cum a fost pentru prima dată.

Creșterea nu vine din forțare, ci din adaptare. Nu trebuie să te arunci în gol, ci să construiești punți. Să repeți, să înveți, să îți dai timp.

Îmi amintesc primul meu traseu pe munte, pe vârful Grohotiș. Era unul ușor care, la momentul respectiv, părea un adevărat obstacol. Și totuși, am continuat. Mai târziu, am urcat pe Vârful Omu – un traseu considerat mult mai dificil. Dar de data asta, mi s-a părut mai ușor decât primul traseu. :)) Nu pentru că muntele s-a schimbat, ci pentru că eu mă schimbasem. Îmi lărgisem zona de confort.

Acesta este procesul de lărgire a zonei de confort: prin repetiție și învățare, facem față la provocări mai mari, iar ceea ce părea imposibil devine doar o altă etapă de creștere.

Zona ta de confort nu este o cușcă, ci un spațiu pe care îl poți modela. Cu fiecare pas mic, devine mai largă, mai sigură, mai încăpătoare. Și da, uneori vei simți disconfort, dar nu pentru că ai ieșit din ea, ci pentru că ai făcut-o mai mare. 🌿✨

Cum sună să îți lărgești zona de confort?

Pentru mine sună a creștere autentică, în ritmul meu, fără presiune și panică. Sună ca atunci când înveți să înoți: nu te arunci direct în apă adâncă, ci începi acolo unde simți că poți face față, apoi, încet-încet, explorezi mai departe. Sună a siguranță, curaj și progres – toate în același timp. 🌿✨

În fotografie eram pe vârful Grohotiș. 🙂

De la haos la echilibru: ce înseamnă să te redescoperi prin psihoterapie


Pentru că ieri mă întreba o clienta nouă cum se desfășoară un proces psihoterapeutic și cum o poate ajuta, las aici această postare. Am scris-o acum ceva timp, într-un moment de inspirație, când făceam ordine în debara. (Poate că știți sau nu, pentru mine este terapeutic și relaxant să fac ordine în debara. : ) )

Am făcut ordine în debara/cămară. Și în timp în ce făceam asta m-am gândit că seamănă foarte mult cu procesul psihoterapeutic iar în mintea mea se derulau următoarele:

📌 unui scurgător de vase nefolosit, care ocupa spațiu, i-am găsit o altă utilitate, ca suport de capace
✅ în terapie: o trăsătură pe care o foloseai pe zona neutilă a vieții (te încurcă), înveți să o folosești pe zona utilă a vieții (să te ajute)

📌 pe un raft am mutat ordinea obiectelor și le-am așezat mai organizat și mi-a plăcut mai mult
✅ în terapie: îți schimbi percepția asupra unei situații/experiențe și te ajută mai mult în viața ta și în modul de a te simți mai bine

📌 pe un alt raft am făcut loc pentru obiecte noi, care s-au încadrat numa’ bine
✅ în terapie: înveți instrumente noi de a funcționa în viața ta, în relație cu ceilalți și cu tine

📌 am curățat toate rafturile de praf și alte resturi căzute de prin diverse pungi
✅ în terapie: te ocupi de ventilarea ta emoțională și lași să se elibereze toate acele emoții și gânduri pe care le ai într-un colț al minții și inimii tale și nu îți plac/te deranjează/simți nevoia să te descarci

📌 am găsit un măr stricat într-o pungă (care, culmea nu a mirosit și nu aș fi știut că este acolo dacă nu sortam pungile)
✅ în terapie: găsești ceva despre care nu știai, nu realizai cât de mult te poate încurca în viață și este necesar să fie conștientizat și eliberat

📌 tot în acea pungă am găsit o napolitană ambalată, în termen de valabilitate, una dintre preferatele mele (o surpriză plăcută)
✅ în terapie: descoperi că ai puteri/calități care te pot ajuta să rezolvi situația cu mărul stricat

📌 am sortat toate pungile (da, am o tonă de pungi și, deși a fost obositor, un pic enervant și nici tocmai plăcut, le-am organizat mai bine, am aruncat ce nu îmi mai era de folos, am făcut mai mult spațiu
✅ în terapie: poate fi zona de psihoclarificare, care nu este întotdeauna cea mai plăcută însă, pe măsură ce înaintezi în proces, îți dai seama că lucrurile se așează mai bine, cu mai mult sens, păstrezi ce îți poate folosi și arunci ceea nu îți mai este de folos

📌 am redesoperit niște vase foarte drăguțe pentru servit masa, care îmi fusese oferite cadou și pe care nu le folosisem până acum
✅ în terapie: poți descoperi calități/puteri/talente pe care le-ai moștenit/preluat de la părinți și pe care nu le-ai valorificat sau nu le-ai folosit la potențialul tău maxim

📌 într-un plic dintr-o cutie am găsit niște bani (da, nici mie nu mi-a venit să cred și nu mai știu cum au ajuns acolo)
✅ în terapie: descoperi puteri/calități/trăsături de care nu erai conștient și care poate fi resurse bune și importante pentru tine

📌 la final, debaraua/cămara mea arăta excelent ☺️ (îmi venea să stau în prag și doar să mă uit la ea, ore în șir, atât de mândră și de satisfăcută eram de rezultatul muncii mele)
✅ în terapie: efectul este cam același și din partea pacientului și din partea terpeutului, e munca de echipă, e o călătorie împreună

Ghid antistres pentru minte, corp și suflet


Burnout. Cum să spargi cercul vicios al stresului


 

Am descoperit această carte (Burnout. Cum să spargi ercul vicios al stresului) în perioada în care mă recuperam după un episod de burnout. Ce mi-a folosit cel mai mult a fost să înțeleg cum funcționează cercul vicios al stresului. Stresul rămâne în corp, chiar dacă situațiile stresante au trecut sau factorii de stres nu mai sunt prezenți. Dacă nu facem ceva pentru a-l elibera, își va găsi o cale să iasă, uneori imediat, uneori la mult timp după aceea, cum mi s-a întâmplat mie.

Episodul meu de burnout s-a declanșat la un an după ce am ieșit dintr-o situație extrem de stresantă. Înainte de pandemie, lucram la un proiect solicitant pe termen lung, oferind suport emoțional și social vârstnicilor singuri. Odată cu pandemia, presiunea a crescut enorm, iar nevoia lor de sprijin a explodat. Primeam sute de apeluri zilnic, telefonul suna continuu, uneori cu mai multe apeluri în același timp. Am reușit să fac față până aproape de finalul anului, dar, la un moment dat, am simțit că nu mai pot și am renunțat la proiect.

Desi eu m-am simțit mult mai bine după, nu am conștientizat că asta era doar vârful iceberg-ului. Nu mi-am dat seama că stresul acumulat încă era în mine. Părea că sunt relaxată, viața mea avea un ritm mai calm, dar la un an după, stresul a găsit un moment să iasă la suprafață. A fost o explozie tăcută: într-o dimineață am făcut o formă severă de vertij. Dintr-odată, totul se învârtea cu mine, chiar și cu ochii închiși. Am stat două săptămâni în pat, incapabilă să fac altceva decât să stau nemișcată. M-a pus efectiv la pământ. După investigații medicale, tratament și proceduri specifice, am reușit să am început să mă recuperez, pas cu pas. La început, am reușit să stau în fund, apoi să merg sprijinită de pereți, iar în final, cu ajutorul cuiva. Mi-au trebuit două luni să-mi recapăt complet echilibrul.
A fost o experiență a fost extrem de dificilă, din care am învățat atât de multe! Și-așa am ajuns să citesc cartea despre care îți vorbesc.

Ce m-a mai ajutat în perioada de recuperare: exercițiile de respirație, să scriu, recuperarea terapeutică, odihna, timpul petrecut în natură, sesiunile de psihoterapie la care am apelat atunci și să mă uit la mine cu înțelegere, blandețe și acceptare.

Cartea oferă numeroase tehnici simple și accesibile pentru a scoate stresul din corp, iar eu le aplic chiar și acum. Nu că nu aș fi știut deja aceste lucruri, dar când ești prins în mijlocul furtunii, ai nevoie să ți se reamintească drumul. Ai nevoie de cineva care să te ghideze, să îți ofere susținere și să îți arate cum să faci față stresului.

Pe scurt, am învățat că stresul nu dispare de la sine doar pentru că situațiile stresante au trecut. Este esențial să ne ocupăm activ de eliberarea acestuia din corp, pentru că altfel, poate reveni și să ne afecteze la mult timp după ce am crezut că totul s-a liniștit.
 

Cum să îți creezi un spațiu potrivit pentru a te simți bine cu tine


Alfred Adler spune că viața în sine este terapeutică. Iar eu cred că fiecare dintre noi poate să își creeze spațiu potrivit pentru a se simți bine. Este relativ simplu și la îndemăna oricui. Fiecare zi este potrivită pentru a începe.

Tot ce intră în corpul nostru și tot ce experimentăm, de la aer, mâncare și apă, până la gânduri, emoții și sentimente, are un circuit. Ce este bun pentru noi, ne hrănește, bucurie, vitalitate. Ce nu ne face bine, dacă nu este eliminat, ne devitalizează, ne face să ne simțim rău.

De-alungul vieții trăim emoții de toate tipurile. Unele dintre ele ne hrănesc, altele sunt dureroase, ne provoacă suferință. Când emoțiile dureroase ne copleșesc și nu pot fi exprimate, se vor aduna în noi, mai exact în subconștient. Treptat, ele vor deveni un bagaj pe care îl putem purta pe toată durata veții (în cazul în care nu ne ocupam de el). În cele mai multe situații, acest bagaj începe să se formeze când suntem copii. De multe ori putem să nu ne dăm seama că îl avem. Ne este atât de familiar, încât ajungem să ne identificăm cu el. Atunci când devine prea greu de dus, când ne apasă prea tare, va face să ne simțim rău și ne va încurca în viață. Poate fi în relații, la job, în intimitate, în imaginea pe care o avem despre noi…depinde unde apasă mai tare.

Putem să ne dăm seama când bagajul este prea mare dacă avem una sau mai multe din:

imagine nesanatoasă despre sine și propriul corp
descurajare, în cea mai mare parte a timpului
am dezvoltat comportamente care ne încurcă
stres, anxietate, burnout
diverse alte reacții ale corpului/somatizări

Instinctiv, vom caută căi prin a ne elibera. De multe ori alegem calea cea mai scurta, adică prin dependețe. Ne pot da iluzia de că ne simțim bine pentru moment, însă nu ne ajută pe termen lung. Mai mult, ne pot face rău suplimentar. Ca să ne fie bine cu noi, avem nevoie să ne creăm un spațiu sigur pentru noi.

Pentru a te simți bine cu tine ai nevoie de un spațiu care permite ca suferința să iasă și să fii în siguranță când se întâmplă asta.

Este important ca spațiul:

să fie în zona utilă a vieții (să nu iți pună sănătatea fizică și psihică sau siguranța în pericol)
să rezonezi cu el, să iți aducă o stare de bine, să fie relaxant, să te binedispună
să fie accesibil
să poți reveni la el ori de cate ori ai nevoie

Cum te poate ajuta:

crează o zonă în care să te poți simți în siguranță
ai control asupra a ceea ce se întâmplă
acționează într-un mod blând, adaptat ritmului tău și nevoilor tale
te ajută să iți exprimi emotille într-un mod adaptat ție
te poate pune în contat cu tine și crează acele momente de “aha” sau conștientizări
iți oferă o stare de bine
te ajută să te relaxezi
te poate ajuta să descoperi lucruri despre tine
te poate ajuta să găseșți un sens al vieții

Poate fi creat prin orice activitate din lista de mai jos, pe care să o faci în mod constat:

activități sportive, să faci mișcare, în general
muzică, fie că o asculți sau cânți (nu ai nevoie de voce, ideea este să te distrezi, să iți dea o stare de bine ), fie exersezi la un instrument
dans, chiar să dansezi în casă e o idee
tehnici de respirație
conectarea cu sine: rugăciune, meditație, mindfulness, scris (jurnal sau pur și simplu iți așterni gândurile pe o foaie, apoi o rupi și o arunci), psihoterapie
timp petrecut sau activități desfășurate în natură
desen, pictură, modelaj, croitorie, croșetat, orice din zona asta
film, teatru, orice din categoria artă

Pentru a putea observa un rezultat, poate să dureze o perioadă, nu mai mult, nici mai puțin de cât ai nevoie.

Practică cu consecvență, lasă-te ghidat de corpul tău, el îți va spune ce are nevoie și dă-ți voie să te eliberezi de tot ce te apasă.